Luni 6 Mai 2024. Nr. 6617
Luni 6 Mai 2024. Nr. 6617

GALERIE FOTO: Sute de elevi și profesori, evacuați din școală după izbucnirea unui incendiu


400 de elevi și cadre didactice de la Åžcoala cu clasele I-VIII „Duiliu Zamfirescu” Focșani au fost evacuați din sălile de cursuri, ieri, în cadrul unui exercițiu organizat de Detașamentul de Pompieri Focșani. Conform scenariului, din cauza unui scurtcircuit electric, a izbucnit un incendiu în laboratorul de informatică al instituției, cu posibilități de propagare la încăperile alăturate, etajul superior și acoperiș. „În urma solicitării primite prin intermediul numărului pentru apel unic de urgență 112 s-au deplasat la fața locului 3 autospeciale de lucru cu apă și spumă, 1 autospecială încadrată cu echipa de căutare – salvare, 1 autospecială pentru descarcerare și 1 ambulanță SMURD. La nivelul unității de învățământ s-a luat măsura evacuării tuturor elevilor, cadrelor didactice și a personalului auxiliar, alarmarea efectuându-se prin intermediul soneriei liceului. Pe timpul derulării exercițiului, elevii au părăsit clădirea în mod organizat, către locurile de adunare cunoscute, sub supravegherea profesorilor, evacuarea acestora încadrându-se în baremele de timp stabilite. La sosirea forțelor de intervenție s-a constatat că incendiul se manifesta cu degajări mari de fum. De asemenea, în urma efectuării prezenței, s-a constatat absența unui angajat, care a fost observat ultima dată la nivelul 1 și cel mai probabil nu a putut părăsi clădirea din cauza degajărilor mari de fum”, au transmis reprezentanții ISU.
    S-a intervenit atât pentru localizarea, lichidarea incendiului, protecția vecinătăților, înlăturarea efectelor negative produse, cât și pentru căutarea, salvarea persoanei care necesita ajutor medical de urgență și transportul acesteia la cea mai apropiată unitate spitalicească.
    În urma evaluării exercițiului, s-a constatat că atât echipele de intervenție, cât și personalul cu atribuții în domeniul situațiilor de urgență au acționat conform planurilor de intervenție, fără a se semnala probleme deosebite.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?