Ediția: Vineri 14 iunie 2024. Nr. 6649
Ediția: Vineri 14 iunie 2024. Nr. 6649

Vrânceni condamnați la închisoare în dosarul „Fraudă la Referendum”. Soluţia nu este definitivă


Șapte persoane din Vrancea, un președinte și șase membri ai Secției de votare nr. 278 din Suraia, au fost condamnate vineri la închisoare, de magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție, în dosarul „Fraudă la Referendum”.  Doar una dintre cele șapte persoane din Vrancea, respectiv Vili Stan, președinte al secției, a fost condamnată la închisoare cu executare, celelalte șase primind pedepse cu suspendare. Soluția nu este definitivă.
    Conform deciziei instanței „condamnă inculpatul Stan Vili (…) la o pedeapsă de 7 luni închisoare.  (…)  interzice inculpatului exercitarea drepturilor (…) pe o perioadă de 2 ani. (…) condamnă inculpatul Stan Vili la o pedeapsă de 1 an și 6 luni închisoare. (…) condamnă inculpatul Stan Vili la o pedeapsă de 1 lună închisoare. (…) condamnă inculpatul Stan Vili la o pedeapsă de 4 luni închisoare. (…) contopește pedepsele și aplică inculpatului Stan Vili pedeapsa cea mai grea, de 1 an și 6 luni închisoare la care adaugă un spor de 4 luni. În baza art.45 al.3 Cod penal inculpatul Stan Vili va executa, alături de pedeapsa principală de 1 an și 10 luni închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor (…)  pe o perioadă de 2 ani (…)”.
    O altă persoană condamnată în dosar este Corina Cristian, care a primit 3 ani de închisoare. Instanța a dispus în cazul său suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pentru un termen de încercare de patru ani. Ea va fi supravegheată de Serviciul de Probațiune Vrancea și are obligația să anunțe dacă își schimbă domiciliul, dacă pleacă mai mult de 8 zile, dar și informații prin care să justifice mijloacele de existență.
    Magistrații ÎCCJ au condamnat-o și pe Maria Hanganu la 3 ani de închisoare, executarea pedepsei fiind suspendată sub supraveghere pentru un termen de încercare tot de șase ani. Și ea are aceleași obligații ca și persoana menționată anterior. Tot 3 ani de închisoare a primit și Simona Bobocea (fostă Velniță) și în cazul său instanța dispunând suspendarea executării pedepsei sub  supraveghere pentru un termen de încercare de 6 ani. Ea va fi supravegheată tot de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Vrancea. Aceeași pedeapsă au primit-o și Florentin Manole-Mic, Ion Totoliciu și Sorin Sîngerean, ei urmând să fie supravegheați tot de angajații Serviciului de Probațiune Vrancea.
    În dosar au fost trimise în judecată peste 70 de persoane între care și Ministrul Dezvoltării Regionale, Liviu Dragnea, care vineri, a primit o pedeapsă de 1 an cu suspendare. El a demisionat din funcția de ministru al Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, urmând ca luni să-și depună mandatul de președinte executiv al PSD. „Decizia Curții Supreme este una simbolică, de condamnare din punct de vedere juridic a unei acțiuni politice – suspendarea președintelui Băsescu și referendumul – practic a celor 7,4 milioane de români care au votat și a liderilor. Dragnea are ghinionul de a fi singur în dosar, dar decizia de suspendare a președintelui Băsescu, referendumul, a fost luată de toți liderii PSD și toți liderii PNL, de un număr important de parlamentari, și nu regret nicio secundă că am făcut campanie. Regret doar că, tot printr-o decizie politică, Curtea Constituțională a anulat rezultatul referendumului. Important este că, de acum încolo, cu siguranță, dacă se aplică regula din acest dosar, și anume că îndemnând oamenii să vină la vot comiți o faptă penală, cu siguranță toate scrutinele de orice tip din România trebuie să aibă un alt specific”, a afirmat liderul PSD, premierul Victor Ponta.

4 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?