Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627
Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627

Elevii Liceului „G. G. Longinescu” vor să-și trimită prietenii la școală


Liceul Tehnologic „G. G. Longinescu” a găzduit, la finele săptămânii trecute,  activitatea „Trimiteți-mi prietenul la școală!”. Aceasta a avut loc în cadrul Campaniei Globale pentru Educație – Ediția 2015, desfășurată sub sloganul „Votăm pentru educație!”. La activitate, care a marcat Săptămâna de Acțiune pentru Educație, au participat elevi ai claselor a IX-a și a X-a, alături de invitați și factori de decizie.
Participanții au aflat că 2015 că este anul limită pentru atingerea Obiectivelor Educației pentru Toți și a Obiectivelor de Dezvoltare a Mileniului, printre care se numără și accesul universal la educație. Cei prezenți au fost informați despre categoriile de risc supuse abandonului școlar, respectiv copiii cu dizabilități, persoanele de sex feminin, copiii romi sau cei provenind din mediul rural, dar și despre contextele nefavorabile educației: regiuni afectate de conflicte armate, dezastre naturale, răpiri sau alte situații de violență. Cadrul întâlnirii a favorizat problematica drepturilor copilului.
Dezbaterile, care au avut loc pe marginea studiilor de caz, i-au făcut pe elevi să conștientizeze importanța respectării drepturilor copilului, educația fiind un drept fundamental și, totodată, un domeniu care facilitează dezvoltarea și evoluția socială. Activitatea coordonată de consilierul educativ Mihaela Cherciu și directorul Cătălin Danciu a avut ca obiective prevenirea abandonului școlar, a absenteismului, precum și sensibilizarea comunității școlare și locale în vederea reafirmării accesului universal la educație, aceasta fiind o prioritate pentru dezvoltare. „În condițiile în care în lume există 58 de milioane de copii care nu au acces la educație primară și 781 de milioane de persoane analfabete, elevii au fost încurajați să ia atitudine: să nu abandoneze școala, să identifice amenințările și să informeze autoritățile sau factorii de decizie pentru a susține accesul tuturor copiilor la o educație de calitate”, a spus consilierul educativ Mihaela Cherciu.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?