(Despre conferința părintelui arhimandrit Ambrozie, miercuri 29 aprilie ora 18.00 la Teatrul Mr. Gh. Pastia)
De la personajele lui Dostoievski și până la cele din filmele lui Nikita Mihalkov, de la nesfârșitele păduri de mesteceni de la vest de Moscova și până în înghețata Siberie, regăsim același suflet rus cu tulburătoarele lui mișcări și expresii, în fața căruia cumințenia gândirii raționale intră în „praguri de tăcere”.
Când însă intensitatea trăirilor acestui suflet sunt luminate de harul Sfântului Duh, atunci avem un om profund duhovnicesc, un chip ce radiază lumină și bunătate, o minte văzătoare, o inimă ce încape în ea întreaga umanitate, după cuvântul Sfântului Siluan „fratele meu e viața mea”.
Acesta este părintele arhimandrit Ambrozie Iurasov. L-am ascultat pe părintele vorbind și nu știu când a trecut timpul.
Cuvântul lui este despre o copilărie într-o Siberie infometată din timpul războiului, despre ce înseamnă să fii urmărit de securitate zeci de ani, despre credința în pronia Lui Dumnezeu mai presus de orice, despre lumina cu care harul Sfântului Duh luminează inima omului care Il primește, și, mai mult decât toate acestea la un loc, despre sinceritatea, deschiderea și dăruirea totală a inimii ce se lasă deplin în voia Lui Dumnezeu.
Niciun lucru pe care îl povestește părintele nu îl lasă netâlcuit duhovnicește pentru că nimic din ce i se întâmplă omului nu este altfel decât îngăduit de sus.
Și, pentru a da – oricât de puțin – măsura înțelepciunii vioaie a părintelui, redăm din cartea lui un singur cuvânt plin de duioșia unui simț al umorului surpinzător pentru un părinte arhimandrit: „Toate, absolut toate câte se întâmplă ori s-au întâmplat vreodată sub cer, sunt trecătoare. Singurele lucruri sigure sunt moartea și impozitele”.
Ana Vrânceanu
