Ediția: Miercuri 8 Mai 2024. Nr. 6618
Ediția: Miercuri 8 Mai 2024. Nr. 6618

Samantha Cristoforetti, selfie în uniformă „Star Trek” pe ISS


Astronauta italiană Samantha Cristoforetti a realizat un selfie pe Stația Spațială Internațională (ISS) într-un costum asemenea celor folosite în saga ‘Star Trek: Voyager’, chiar în timpul andocării capsulei SpaceX Dragon la ISS, scrie agenția UPI. ‘Este cafea în acea nebuloasă… adică în acea capsulă Dragon’, a postat Samantha Cristoforetti alături de fotografia în care apare în uniforma similară celei folosite de personajul Kathryn Janeway în seria ‘Star Trek: Voyager’. Samantha Cristoforetti nu doar că seamănă cu personajul Janeway din ‘Star Trek: Voyager’, dar are și același grad militar, fiind căpitan în Forțele Aeriene Italiene.
    Capsula SpaceX Dragon a livrat provizii pe Stația Spațială Internațională, inclusiv o cantitate importantă de cafea și un espressor conceput special pentru a putea fi folosit în condiții de microgravitație — ISSpresso — realizat de firma italiană de inginerie Argotec în colaborare cu compania Lavazza. Samantha Cristoforetti, 37 de ani, se află la bordul Stației Spațiale Internaționale de la 23 noiembrie 2014.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?