Ediția: Miercuri 29 Mai 2024. Nr. 6636
Ediția: Miercuri 29 Mai 2024. Nr. 6636

Vrâncean condamnat la închisoare și pus să muncească la primărie și la biserică


Un bărbat din comuna Slobozia Bradului, Marius V.,  care a încercat să mituiască un polițist cu suma de 4.000 lei, a fost condamnat la închisoare cu suspendare. Mai mult, magistrații Tribunalului Sălaj au dispus confiscarea sumei de 4.000 lei și l-au obligat pe vrâncean să muncească în folosul comunității.
    După comiterea faptei, împotriva sa a fost luată măsura arestului la domiciliu, măsură care a încetat odată cu condamnarea. „(…) condamnă inculpatul VM la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită. (…) dispune suspendarea executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicate inculpatului sub supravegherea Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Vrancea, pe durata unui termen de încercare de 3 ani (…) pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Vrancea, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență. În baza art.93 alin.2 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, impune inculpatului să nu părăsească teritoriul României fără acordul instanței. În baza art.93 alin.3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta un număr de 60 de zile de muncă neremunerată în folosul comunității, zilnic, câte 2 ore, la Primăria Slobozia Bradului și la Biserica „Sf.Neculai” din localitatea Slobozia Bradului. (…)  dispune confiscarea specială de la inculpat a sumei de 4.000 lei, consemnată la B.R.D. – Sucursala Zalău în cont deschis pe numele inculpatului la dispoziția Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj. În baza art.404 alin.4 lit.c) Cod procedură penală, menține măsura sechestrului asigurător instituit asupra sumei de 4.000 lei prin ordonanța procurorului din data de 18.02.2015, până la soluționarea definitivă a cauzei și punerea în executare a măsurii de siguranță a confiscării speciale. (…)”, se arată în soluția instanței. Vrânceanul mai are timp să conteste măsura.
    În luna ianuarie, Marius V.  i-a propus unui polițist sălăjean 4.000 de lei mită pentru a-și recupera cei 135 de acumulatori pentru care nu s-au putut prezenta acte de proveniență.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?