Ediția: Sâmbătă 11 Mai 2024. Nr. 6621
Ediția: Sâmbătă 11 Mai 2024. Nr. 6621

Ministerul Sănătăţii vrea să mute la Odobeşti o secţie a Spitalului Judeţean. Cadrele medicale REFUZĂ să facă naveta


Spitalul Județean de Urgență Focșani va intra, în perioada următoare, în proces de reorganizare. Ministerul Sănătății a aprobat modificarea structurii organizatorice a unității, în urma propunerilor managerului Constantin Mândrilă făcute în urmă cu mai bine de un an de zile.
Astfel, Spitalul Județean va avea cu două secții în plus, după ce compartimentele de Ortopedie și Reumatologie se vor transforma în secții, numărul paturilor mărindu-se de la 20 la 25 în fiecare dintre acestea. De altfel, pentru cele două secții urmează a fi numiți medici șefi cu delegație, până la organizarea unui nou concurs. O altă noutate constă în faptul că în cadrul Secției de Psihiatrie va fi amenajat un compartiment de 7 paturi pentru psihiatrie cronici.
Pentru realizarea acestor secții au fost luate paturi din alte compartimente, care aveau o adresabilitate scăzută, după cum se arată într-un răspuns primit de la Biroul de Presă al Ministerului Sănătății. „Conducerea Spitalului Județean de Urgență «Sf. Pantelimon» Focșani a solicitat unele modificări de structură la această unitate sanitară, ținând cont de spațiile existente, de indicii de utilizare pe secții și compartimente, de încadrarea cu personal, de adresabilitate, de nevoile de servicii medicale, în dorința de a îmbunătății serviciile medicale acordate populației, de condițiile în care se desfășoară acestea și eficientizarea activității. A fost crescut numărul de paturi la secțiile și compartimentele cu adresabilitate crescută și a fost diminuat numărul de paturi la secțiile și compartimentele cu indici de utilizare și/sau de operabilitate scăzuți”, se arată în răspunsul primit de la Ministerul Sănătății.
De altfel, Ministerul Sănătății a aprobat și păstrarea a două farmacii ale spitalului, cea din clădirea principală și cea pentru programele de sănătate.

            Centru de sănătate la Odobești
 
O altă modificare a structurii organizatorice face referire la înființarea unui centru de sănătate multifuncțional în Odobești. „De asemenea, pentru a veni în sprijinul populației din localitatea Odobești, împreună cu autoritățile administrației publice locale, a fost propusă înființarea unui centru de sănătate multifuncțională, în această localitate”, au mai precizat reprezentanții Ministerului Sănătății.
În centrul multifuncțional de la Odobești vor funcționa cabinete de pediatrie, medicină internă, obstetrică-ginecologie și un punct de recoltare a analizelor medicale. Centrul de sănătate multifuncțional de la Odobești va fi realizat în locul fostului spital din localitate. Reamintim că autoritățile din Odobești au transferat către Spitalul Județean, în 2013, spațiile în care a funcționat spitalul din localitate, în  condițiile în care unitatea a fost închisă la 1 aprilie 2011 de guvernul pedelist.

        Secția de Psihiatrie ar putea fi mutată
 

Reprezentanții Ministerului Sănătății au aprobat și mutarea Secției de Psihiatrie într-un spațiu al fostului Spital din Odobești, având în vedere că imobilul în care funcționează acum nu arată tocmai bine. „Totodată, deoarece în prezent secția psihiatrie funcționează într-o clădire cu grad de uzură ridicat, cu spații improprii și condiții igienico-sanitare, s-a propus o soluție de mutare a acestei secții într-o clădire reabilitată a fostului spital orășenesc Odobești, după igienizarea spațiilor, pentru că atât pacienții cât și personalul să își desfășoare activitatea în condiții mult îmbunătățite (s-a ținut cont de distanța relativ mică între cele două localități)”, se mai arată în răspunsul oferit de Biroul de Presă al MS. Potrivit unor surse, conducerea Spitalului Județean nu mai dorește să facă această mutare, din cauza lipsei de medici, dar și a refuzului cadrelor medicale din secție de a face naveta.
Toate aceste modificări au fost propuse de conducerea Spitalului Județean pentru eficientizarea actului medical, dar și pentru creșterea finanțării. Propunerile de modificare a structurii au avut avizul Direcției de Sănătate Publică Vrancea.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?