Ediția: Marți 7 Mai 2024 Nr. 6617
Ediția: Marți 7 Mai 2024 Nr. 6617

Doliu în fotbalul românesc. A murit cel mai mare arbitru


Nicolae Rainea, în vârstă de 81 de ani, a decedat ieri dimineață, la vârsta de 81 de ani, anunță Federația Română de Fotbal pe site-ul instituției. Rainea este cel mai titrat arbitru român, conducând la centru 400 de meciuri din prima ligă, 115 meciuri internaționale și participând la trei ediții de Campionat Mondial. Rainea a arbitrat șapte finale de cupe europene, a fluierat la centru trei Campionate Mondiale. „Locomotiva din Carpați”, așa cum era supranumit Nicolae Rainea, a murit miercuri dimineața, la vârsta de 81 de ani.
Născut pe 19 noiembrie 1933, la Brăila, Rainea a devenit în 1959 arbitru, iar după trei ani a promovat în lotul divizionar. A debutat în Liga 1 în 1965, iar după numai două sezoane a primit ecusonul FIFA. „A fost pe mâini foarte bune. Medicii au făcut tot ce le-a stat în putință, dar nu au mai putut să-l salveze. Am vorbit cu el acum o săptămână. Făcea glume, spunea că ce trăiești peste 80 de ani este un dar de la Dumnezeu. Îmi pare rău, sincer rău”, a declarat Adrian Porumboiu despre moartea lui Rainea, internat pentru o gripă banală la Galați, una care i-a pus capăt vieții din cauza vârstei și diabetului. Porumboiu a fost cel mai apreciat arbitru de Rainea, după retragerea din activitate.
După ce s-a retras din arbitraj, Rainea a fost observator, iar apoi președinte al Asociației Județene de Fotbal Galați, acolo unde a primit funcția de președinte onorific. Aceeași titulatură a primit-o și la CCA: „Sunt singurul arbitru din lume care a avut șansa de a arbitra toate echipele care au câștigat un Campionat Mondial. Cea mai mare satisfacție a mea e că atunci când merg pe stradă, prin Galați, lumea mă recunoaște și mă salută”, declara Rainea pentru adevărul.ro în ultimul său interviu. Anul trecut, lui Rainea i-au fost amputate două degete de la piciorul drept, consecință a activității sale ca arbitru. Era internat în spital din 28 martie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?