Ediția: Luni 27 Mai 2024. Nr. 6634
Ediția: Luni 27 Mai 2024. Nr. 6634

GALERIE FOTO: Slujire arhierească în Parohia Jelaboi din Focşani. Un diacon a fost hirotonit preot


Credincioșii Parohiei Jelaboi din Focșani l-au avut în mijlocul lor, duminică, 22 martie 2015, pe Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei. Ierarhul, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, a oficiat Sfânta Liturghie în biserica parohială cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”. În cadrul slujbei, Înaltpreasfinția Sa a hirotonit în treapta de preot pe diaconul Daniel Grigorie Diaconu, pe seama Parohiei Trotușanu, Protopopiatul Panciu. Răspunsurile la strană au fost date de Grupul psaltic misionar „Sfântul Roman Melodul”.

    În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian a vorbit celor prezenți despre semnificațiile pericopei evanghelice a Duminicii a 4-a din Post, în care ni s-a prezentat Vindecarea fiului lunatic. „Prin această Sfântă Evanghelie, Mântuitorul arată cât de importantă este credința omului, care nu poate fi doar una mentală […]. Credința, iubiți credincioși, trebuie să fie clară, dreaptă, corectă. Nu poate crede fiecare în felul său, ci numai așa cum ne-a descoperit nouă Fiul lui Dumnezeu întrupat, Mântuitorul Hristos, prin Sfinții Apostoli și, apoi, prin urmașii acestora, până în zilele noastre. E foarte periculos ca cineva să afirme că el crede în Dumnezeu, dar crede în felul său, spunând că are o comunicare directă, numai de el știută, poate alta decât cea care a fost propovăduită și învățată de Sfinții Părinți. Acesta este motivul pentru care credincioșii sunt îndemnați să participe la Sfânta Liturghie, așa încât credința să fie mărturisită în conformitate cu ceea ce ne-a descoperit nouă Hristos și pentru care și-au dat viața atât de mulți oameni. Credința trebuie întemeiată, așadar, pe Revelația divină, pe descoperirea lui Dumnezeu. De asemenea, trebuie să fie o credință puternică, nu îndoielnică”, a subliniat Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei.
    Locașul de cult, monument istoric, a fost ridicat în anul 1737 de ceaușul Ioniță Jelaboi. Cutremurul din 1977 a afectat structura de rezistență a bisericii, fapt care a impus consolidarea ei. Pictura a fost realizată la începutul anilor 2000, prin strădania actualului preot paroh, Tache Costică.

4 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?