Ediția: Miercuri 22 Mai 2024. Nr. 6630
Ediția: Miercuri 22 Mai 2024. Nr. 6630

Lovitură grea pentru Alin Trășculescu! Fostul deputat PDL a fost condamnat la ani grei de închisoare


Magistrații Tribunalului București l-au condamnat pe fostul deputat PDL Silviu Alin Trășculescu la 7 ani de închisoare cu executare. Soluția a fost dată vineri și nu este definitivă, Trășculescu putând face contestație în termen de 10 zile de la comunicare.
    Instanța a respins ca neîntemeiată cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor și l-a condamnat pe Trășculescu pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență, fals în înscrisuri sub semnătură privată, spălare de bani, dar și pentru săvârșirea infracțiunii de asociere pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.  Pedepsele aplicate au fost contopite, urmând ca Trășculescu să execute pedeapsa cea mai grea, de 7 ani de închisoare. (…) respinge ca neîntemeiată cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatului Trășculescu Alin – Silviu din infracțiunile de trafic de influență, instigare la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, comisă în legătură cu infracțiunea de trafic de influență, instigare la infracțiunea de spălare a banilor, cunoscând că aceștia provin din săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, și asociere pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență (…) condamnă pe inculpatul Trășculescu Alin – Silviu la următoarele pedepse: 7 (șapte) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență (…) 2 (doi) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, comisă în legătură cu infracțiunea de trafic de influență, comisă în forma de participație a instigării (…) 5 (cinci) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor, cunoscând că aceștia provin din săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, comisă în forma de participație a instigării (…) 5 (cinci) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de asociere pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență (…) contopește cele patru pedepse principale și aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, acesta urmând a executa în final o pedeapsă rezultantă de 7 (șapte) ani închisoare. (…) dispune deducerea din durata pedepsei rezultante aplicate a perioadei reținerii de 24 de ore de la data de 11.11.2012, ora 05.40, și până la data de 12.11.2012, ora 05.40, și a perioadei executate în stare de arest preventiv de la 29.11.2012, ora 20.15, la data de 07.12. 2012″, se arată în soluția instanței bucureștene.

    Sechestru pe bani și bunuri

    Pe lângă cei 7 ani de închisoare pe care i-a primit, Trășculescu va rămâne și fără o importantă sumă de bani, care i-a fost confiscată. „(…) dispune confiscarea specială a sumei de 160.000 lei de la inculpatul Trășculescu Alin – Silviu. (…) menține măsurile asigurătorii constând în indisponibilizarea, prin instituirea sechestrului, a bunurilor și a sumelor de bani deținute de către inculpatul Trășculescu Alin-Silviu, până la concurența sumei de 160.000 lei. (…) obligă inculpatul Trășculescu Alin Silviu la plata sumei de 35.000 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 martie 2015”, se mai arată în soluția instanței. În dosar au mai fost condamnate alte trei persoane.

  Pronunțare după aproape doi ani de judecată

    Fostul deputat PDL Alin Trășculescu a fost trimis în judecată de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) în aprilie 2013. Anchetatorii au arătat la momentul trimiterii în judecată că în perioada august-noiembrie 2012, Marian Valeriu Calotă l-ar fi constrâns prin amenințare pe denunțător să dea sumele de bani cerute de Trășculescu în schimbul intervențiilor promise. Potrivit anchetatorilor, Trășculescu și Calotă s-ar fi întâlnit în 10 noiembrie 2012 în Focșani, cu denunțătorul, pentru a primi suma de 50.000 de lei, prima tranșă din 1,1 milioane de lei ceruți. Trășculescu i-ar fi spus denunțătorului să îi dea lui Calotă cei 50.000 de lei, care ulterior trebuiau să ajungă la deputatul PDL. Calotă a fost prins în flagrant delict, în jurul orei 20.40, după ce a primit banii de la denunțător. După aproximativ 20 de minute, Trășculescu a fost oprit pe strada Independenței din Focșani, pentru percheziție corporală, fiind de asemenea percheziționat și autoturismul acestuia. Potrivit procurorilor, Trășculescu îi spunea denunțătorului că bate la ușă campania electorală și că are nevoie de 200.000 de euro, percepția denunțătorului fiind aceea că această sumă reprezenta o plată pe care deputatul o cerea în schimbul traficării influenței sale.
    Amănunte șocante au ieșit atunci la iveală, potrivit procurorilor DNA, cu privire la „îndeletnicirile” deputatului pedelist Alin Trășculescu. După formularea denunțului, anchetatorii au început înregistrarea ambientală a lui Trășculescu, Calotă și a denunțătorului, inclusiv prin GPS, dar și supravegherea, prima înregistrare fiind făcută pe 25 octombrie 2012. Potrivit documentului trimis de anchetatori la Parlament, pentru încuviințarea arestării preventive, Alin Trășculescu, în calitate de deputat și președinte al PDL Vrancea, ar fi pretins de la martorul denunțător Mircea Alexandru Vintilescu, cu complicitatea lui Marian Valeriu Calotă, inițial suma de 50.000 de euro, care ulterior ar fi fost majorată la 150.000 de euro, din care ar fi primit, în patru tranșe – 30.000 de lei, 124.000 de lei, 10.000 de lei și 200.000 de lei. Ulterior, Trășculescu ar fi pretins încă 1,1 milioane de lei, bani pe care ar fi impus să îi fie dați în două tranșe, de 50.000 de lei, respectiv 1.050.000 de lei. Banii erau ceruți pe motiv că firma denunțătorului a câștigat un contract, prin Ministerul Dezvoltării, în aprilie 2012, când ministru era Elena Udrea.
    În documentul trimis Parlamentului, procurorii DNA mai arătau că pe 10 noiembrie 2012, Calotă s-a întâlnit cu Vintilescu în parcarea unui hipermarket din Focșani. Cel din urmă trebuia să-i dea lui Calotă suma de 50 de mii de lei, numai că Vintilescu a insistat să se întâlnească și cu deputatul pedelist Alin Trășculescu. Vintilescu a fost plimbat prin mai multe baruri din Focșani și deși i s-a cerut insistent de către Calotă să lase banii în mașina sa, acesta a refuzat. Aproape de ora 20.00, cei trei s-au întâlnit într-un bar din apropierea Spitalului Județean. Trășculescu le-a cerut lui Calotă și Vintilescu să scape de telefoane, iar personalului localului să dea muzica ambientală mai tare. Trășculescu nu a pus mâna pe bani, dar i-a spus lui Vintilescu să-i dea lui Calotă, adăugând că are mare nevoie de bani deoarece este campanie electorală.
După ce s-au despărțit, Trășculescu i-a spus „mulțumesc” lui Vintilescu, acesta  din urmă și Calotă mergând în parcarea Carrefour pentru a număra banii, 250 de bancnote a câte 200 de lei. După ce i-au numărat, banii au fost lăsați pe bancheta din spate a mașinii lui Calotă, care l-a sunat pe Trășculescu, în timp ce se afla în trafic, spunându-i că problema s-a rezolvat. În acel moment, Calotă a fost oprit în trafic de oamenii legii, iar în paralel pedelistul Trășculescu a fost legitimat și supus unei percheziții. 

25 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?