Încă din antichitate, teiul era considerat tămăduitor de boli. Părinții plantau un tei când li se năștea un copil, convinși că astfel va fi ocrotit de boli. În evul mediu, cărbunele din lemn de tei era folosit în satele românești ca leac sigur contra ulcerului stomacal. Popoarele teutonice considerau acest arbore ca fiind sacru. Teiul (sau Tilia) este un arbore cu aproximativ 30 de specii. Se găsește în zonele temperate ale emisferei nordice, în Asia, Europa și estul Americii de Nord. Florile, în număr de 2-10 pe ram, uneori și mai multe, sunt alb-gălbui, plăcut mirositoare. Fructul este o nucă de formă sferică sau ovală de dimensiuni mici.
La noi în țară, există trei feluri de tei: teiul cu frunza în formă de inimă (Tilia cordata), care înflorește la începutul lunii iunie, teiul cu frunza mare (Tilia platyphillos), care înflorește ceva mai târziu și teiul argintiu (Tilia argentea), care înflorește abia în iulie, având frunze și flori alburii. Dar, indiferent de tipul lor, florile de tei au aceleași calități medicinale. Ele au în compoziție un anumit tip de zahăr (care conferă unicitate ceaiului prin dulceața sa naturală), acid galic, substanțe emoliente (mucilagii), catecol, colinină, acetilcolină, flavonoide și saponine, precum și ulei esențial numit farnesol.
Culegerea florilor de tei se face prin simpla lor rupere de pe ramuri. Obligatoriu, culesul se face pe timp uscat, când florile de tei au maximum de principii active. Florile se pot administra sub forma de pulbere, infuzie, tinctură sau băi terapeutice, generale ori parțiale. Pulberea se obține din flori foarte bine uscate și mărunțite. Ceaiul din flori de tei poate fi utilizat în scopuri terapeutice, în tratarea răcelilor de tot felul. Ajută la reglarea temperaturii organismului, la eliberarea căilor respiratorii de secrețiile în exces, reduce și elimină durerile musculare, durerile de cap asociate acestor afecțiuni.
Substanțele emoliente din florile de tei reduc senzația de iritare de pe căile respiratorii și, ca atare, calmează tusea uscată. Mai mult, aceste principii active sunt utile și în tusea productivă. Datorită substanțelor active din plantă, ceaiul de tei este folosit ca sedativ ușor și este recomandat să fie băut cu 30 de minute înainte de culcare, în special în cazul persoanelor care se confruntă cu tulburări de somn și stări de nervozitate și anxietate.
Un studiu făcut în Portugalia a pus în evidență faptul că administrarea teiului diminuează stările de teamă sau de anxietate ale pacienților, precum și unele tulburări asociate lor: atacuri de panică, distonie neurovegetativă etc. În terapia contra anxietății, se administrează pulberea de tei. Ceaiul de tei ajută și la ameliorarea migrenelor biliare. Conduce la o digestie sănătoasă, atunci când este asociat cu ceaiul de mușețel sau de mentă, tratează constipația și diareea și previne deteriorarea celulară, grație flavonoidelor cu rol de protecție împotriva radicalilor liberi, care sunt principalii factori în apariția bolilor grave.
Infuzia combinată de tei amplifică diureza, stimulează eliminarea surplusului de lichide prin transpirație. Suplimentar, se fac și băi generale cu flori de tei, care au un efect diuretic și calmant, fiind utile și ca adjuvant contra cistitei și a nefritei. Gastrita, durerile de tip arsură, specifice acestei afecțiuni, sunt calmate și vindecate cu pulbere de tei. Pe de o parte, ea reduce nivelul de stres și tensiunea psihică, iar, pe de altă parte, protejează și cicatrizează mucoasa gastrică. Pentru o mai mare eficientă, se pune la macerat, împreună cu teiul și o cantitate egală de rădăcină de lemn-dulce.
Adjuvant în hepatita de tip B și C — principiile active din teiul argintiu au efecte hepatoprotectoare. Efectul de protejare al celulei hepatice, combinat cu efectul de stabilizare și de calmare psihică, recomandă această plantă în tratarea hepatitelor cu posibilă evoluție spre ciroză. În dureri articulare provocate de artrită, infuzia de tei reduce inflamația și mai ales durerile articulare. Acest efect s-ar datora, potrivit cercetătorilor, flavonoidelor conținute de florile de tei. Pentru persoanele care se confruntă cu afecțiuni renale, ceaiul de tei este, de asemenea, indicat pentru că are proprietatea de a trata incontinența și previne formarea pietrelor la rinichi.
Adjuvant în limfom malign și cu acțiune antitumorală, ceaiul din florile de tei cu frunza în formă de inimă are efecte de inhibare a multiplicării celulelor tumorale și induce autodistrugerea (apoptoza) acestora. Aceste efecte, se pare, sunt produse de o substanță (scopoletina) conținută de florile acestei specii de tei. În cosmetică, florile de tei sunt folosite în combinație cu florile de albăstrele pentru comprese împotriva cearcănelor și ca remediu pentru ochii obosiți și umflați. În plus, florile de tei măcinate, amestecate cu lapte și ovăz, constituie o excelentă mască de față cu proprietăți de revigorare și hidratare a tenului tern, palid, lipsit de strălucire. Ceaiul de tei este indicat și în curele de slăbire, deoarece are efect diuretic.
Precauții și contraindicații la tratamentul cu flori de tei
Se recomandă să nu fie administrate intern doze foarte mari de produse de tei, ele putând provoca insomnie. Administrate în doze normale, niciun studiu realizat până în prezent nu a pus în evidență vreo formă de toxicitate a teiului, nici măcar asupra femeilor care alăptează sau a celor însărcinate. Foarte rar pot apărea cazuri de alergie la tei, care se manifestă mai ales cutanat.
ÎNAINTE DE A PUNE ÎN APLICARE SFATURILE NOASTRE, CONSULTAÅ¢I MEDICUL
