După 24 iunie, când se sărbătorește Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, tradiția populară acceptă recoltarea florilor de sânziene, cunoscute și sub denumirile de drăgaică sau floarea Sfântului Ion, dar și pentru proprietățile lor terapeutice. Sânzienele sunt două specii de flori — albe (Gallium mollugo) și galben-aurii (Galium verum), dispuse în mici ciorchini, cu miros dulce-îmbătător, asemănător cu cel al fânului de curând cosit sau al mierii. Plantele de sânziene au tulpini înalte între 30-100 cm.
În flora spontană, sânzienele ocupă suprafețe mari în Europa și Asia, de la câmpie până în etajul montan, la altitudinea de 2.500 de metri. Planta crește pe coaste însorite, pe pajiști aride, în fânețe, poieni, lanuri de grâu, la margini de pădure, de drumuri și căi ferate. În scopuri terapeutice, se recoltează vârfurile înflorite ale tulpinilor, în toată perioada înfloririi, din luna iunie până în septembrie. Se usucă la umbră, în straturi subțiri. Pentru uz medicinal, preparatele principale sunt infuzia, maceratul la rece și tinctura.
Sânzienele albe sunt cunoscute prin multiple proprietăți terapeutice: diuretice, antispastice, antireumatice și afrodisiace, ceea ce le dau eficacitate în diferite afecțiuni precum: tulburări circulatorii, gută, icter, pleurezie, poliartroze și reumatisme cronice. Sânzienele galbene fac parte din grupul plantelor cu foarte multe proprietăți vindecătoare, datorită conținutului chimic mult mai divers, de la glicozide (luteolină, asperulină, quercetină), coloranți galbeni și roșii, taninuri, acizi organici, flavonoide, acidul citric, saponinele, glucidele, uleiul volatil, enzime de închegare a laptelui și săruri minerale.
În tratamentele interne, produsele din sânziene se dovedesc eficiente în foarte multe afecțiuni: boli digestive (icter, calculoză biliară, curățarea ficatului și a pancreasului de toxine, diaree, enterite, enterocolite, catar gastrointestinal); în bolile renale-genitale (calculoză renală cu eliminarea nisipului și a deșeurilor toxice din rinichi și vezica urinară, edeme renale, cistite, nefrite cronice, pielonefrite, tulburări de menopauză, colibaciloză urinară, cancer renal și genital); în bolile sistemului nervos (nevroze, epilepsie, isterie, insomnie, vertij, stări de oboseală și epuizare); contra tumorilor ganglionare, noduli tiroidieni, afecțiuni ale glandelor tiroide; contra cancerului limbii, al laringelui și al organelor genitale; contra durerilor reumatismale și artrozice; în boli de metabolism (obezitate, anemie). Cu maceratul din sânziene se pot trata bolile sistemului nervos.
În tratamentele externe, preparatele din sânziene au eficacitate în: afecțiuni cutanate (răni, furuncule, pecingine, ulcerații, erizipel, eczeme, râie, acnee, psoriazis și alte erupții tegumentare); boli dermatologice canceroase (plăgi maligne pe piele, limbă și laringe); reumatisme, artroze și junghiuri intercostale. Despre ceaiul de sânziene, preotul elvețian Kunze spunea că este un leac de încredere și în cele mai grave boli de rinichi sau pionefrite, în situații când nimic altceva nu mai dă niciun rezultat.
În opinia unor terapeuți, tratamentele pe bază de sânziene trebuie urmate cu prudență de persoanele diagnosticate cu hipocalcemie, deoarece se crede că sânzienele dizolvă calciul.
ÎNAINTE DE A PUNE ÎN APLICARE SFATURILE NOASTRE, CONSULTAÅ¢I MEDICUL
