Ediția: Luni 13 Mai 2024. Nr. 6622
Ediția: Luni 13 Mai 2024. Nr. 6622

A picat planul de reorganizare la Veritas Panciu


Magistrații de la Caraș Severin au anulat hotărârea privind planul de reorganizare de la Veritas Panciu. Judecătorii Tribunalului Caraș Severin au anulat o hotărâre a Adunării creditorilor din 16 ianuarie 2014 la solicitarea CEC Bank, care are de recuperat cele mai mari sume de la Veritas. La acea ședință a fost discutat și aprobat planul de reorganizare a producătorului de șampanie din Panciu, așa cum a fost propus de administratorul special Adrian Toma. Contestația celor de la CEC a fost depusă încă din 21 ianuarie. CEC are calitatea de creditor garantat și deține 79,4% din totalul masei credale, creanța sa fiind înscrisă integral în tabelul definitiv al creditorilor Veritas Panciu întocmit de administratorul judiciar  CITR.
„Respinge cererea de suspendare a soluționării prezentei cauze formulată de reprezentantul debitorului. Admite contestația. Dispune anularea hotărârii Adunării creditorilor debitorului SC Veritas Panciu SA din data de 16.01.2014”, se arată în decizia magistraților de la Caraș Severin.
    Administratorul special al Veritas, Adrian Toma, ne-a declarat că, în continuare, susține varianta redresării producătorului de vinuri din Panciu, deși unii ar dori ca societatea să fie vândută pe bucăți. „Ne batem pentru ca această societate să funcționeze în continuare, să fie un agent economic important pentru Vrancea”, ne-a declarat Adrian Toma. Acesta a explicat că există investitori interesați de producătorul din Panciu, care așteaptă clarificarea situației juridice a societății.
    Pe de altă parte, CEC Bank a încercat anul trecut să scape de pachetul de creanțe de la Veritas. Valoarea creanțelor pe care CEC dorea să le vândă se ridică la 48,7 milioane lei, aferente a patru contracte de credit încheiate de Veritas în perioada 2006-2007. Creditele au fost folosite pentru investiții cu fonduri SAPARD în modernizarea combinatului de vinificație, reînființarea plantațiilor de vie. Suma este însă mult mai mare decât ce se înregistrează la masa credală. Astfel, potrivit datelor publicate în Buletinul de Insolvență, societatea Veritas a intrat în procedură de insolvență în noiembrie 2011 după ce datoriile au depășit 40 milioane lei. Cele mai mari sume erau datorate către CEC Bank – 34 milioane lei și Fisc – 4,3 milioane lei.

   Doar șampania mai salvează Veritas

    Conform procedurilor legale, Veritas poate scăpa de faliment și implicit de vânzarea la licitație a bunurilor doar dacă creditorii susțin planul de reorganizare propus de administratorul special Adrian Toma. În planul de reorganizare se admite că Veritas Panciu are nevoie de un investitor strategic pentru a scăpa de faliment. Este vorba de investiții masive într-o linie nouă de îmbuteliere fără de care societatea nu poate obține venituri mari din vânzarea vinului îmbuteliat. În plus, societatea trebuie să investească masiv în întreținerea plantațiilor de vie.
    Reorganizarea propusă de conducerea societății prevedea o reeșalonare a datoriilor pe o perioadă de trei ani dar și scutirea de la plăți în primul an de aplicare. Salvarea Veritas venea din vânzarea vinului spumant, care are un preț mediu de 8 euro la Panciu. Pe lista de argumente în favoarea continuării activității se află calitatea șampaniei de la Panciu, recunoscută prin premiile obținute de-a lungul timpului. Åžampania este păstrată în hrube de pe vremea lui Ștefan cel Mare, care au o lungime de peste 3,5 kilometri. Planurile par de domeniul fantasticului atunci când sunt prezentate datele economice deoarece Veritas vrea să vândă șampanie de 44,8 milioane lei în al doilea an și să depășească 54 milioane lei în al treilea an. Administratorul susține că astfel se va ajunge de la un plus două milioane lei în primul an până la 57 milioane lei în anul III. Aceasta în condițiile în care, de exemplu, Veritas a avut o cifră de afaceri tot mai mică în ultimii ani. De la 26 milioane lei în 2007 s-a ajuns, în 2012, la venituri de doar 3,5 milioane lei și cheltuieli de 7,9 milioane lei. Reușita planului de reorganizare depinde însă și de bunăvoința creditorilor.

5 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?