Ediția: Marți 21 Mai 2024. Nr. 6629
Ediția: Marți 21 Mai 2024. Nr. 6629

Un oltean a cheltuit toți banii nevestei pe un detector de metale. Află ce comoară a găsit


A săpat după comoară și … a găsit-o! Vorbim de un oltean, care, pasionat de istorie, a cheltuit toți banii pe care soția i-a trimis să repare acoperișul casei, pe un detector de metale… Investiția însă – susține el – n-a fost de pomană, pentru că luna trecută a găsit, în sfârșit, comoara: două morminte cu tot cu oseminte și arme de luptă ce ar fi aparținut celților! Un comitet format din experți germani va evalua piesele și, dacă se dovedește că într-adevăr au aparținut civilizațiilor trecute, bărbatul trebuie să primească bani de la statul român, iar locul în care le-a găsit se transformă în sit arheologic.
Nea Ion trăiește în localitatea oltenească Desa și, după o viață întreagă de agricultor, s-a reprofilat la bătrânețe și caută comori. Iar luna trecută – susține el – le-a și găsit: două morminte celtice, cu osemnite cu tot și arme de luptă… Vestigiile au fost luate în custodie de Muzeul Olteniei de la Craiova și vor fi evaluate de experți din Germania. Arheologii știu că zona Desa este plină de rămășițe istorice, pentru că celții, care au locuit la sud de Dunăre, obișnuiau să-și înmormânteze morții dincolo de cursul apei. Iar cele trei vârfuri de lance, o sabie în teacă, patru cuțite și un instrument de bărbierit ar putea fi valoroase și ar putea data din secolul al 3-lea, înainte de Hristos!
Florin Ridiche, directorul Muzeului Olteniei spune: „Probabil că erau depuse în morminte, pentru ca acel războinic să beneficieze de acest armament și pe lumea cealaltă”. În cazul în care se dovedește că obiectele au aparținut într-adevăr celților, nea Ion ar putea să primească între 30 și 45 la sută din valoarea lor de piață.
Și la Turda, o echipă de muncitori care lucra la canalizarea orașului a descoperit două morminte ce ar data din vremea romanilor. Marian Pâslaru, directorul Muzeului de Istorie din Turda precizează: „Monumentele, sarcofagele vor fi transportate la muzeul de istorie din Turda și vor fi restaurate”. Descoperirea îmbogățește zestrea muzeului din localitate, iar, pentru arheologi, conturează harta așezărilor din zonă. Datorită legislației, lucrările de canalizare din oraș au fost sistate până ce istoricii își vor termina cercetările.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?