Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627
Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627

CINE trebuie să folosească aparatele de marcat electronice


Finanțiștii vrânceni îi avertizează pe agenții economici din județ că au obligația utilizării aparatelor de marcat electronice fiscale. Reprezentanții Administrației Județene a Finanțelor Publice Vrancea arată că toți operatorii economici care încasează, integral sau parțial, cu numerar sau prin utilizarea cardurilor de credit/debit sau a substitutelor de numerar, contravaloarea bunurilor livrate cu amănuntul, precum și a prestărilor de servicii efectuate direct către populație, sunt obligați să utilizeze aparate de marcat electronice fiscale. „Până la repunerea în funcțiune a aparatelor de marcat electronice fiscale, operatorii economici utilizatori sunt obligați să înregistreze într-un registru special, întocmit în acest sens, toate operațiunile efectuate și să emită chitanțe, în condițiile legii, pentru respectivele operațiuni și facturi, la cererea clientului. Obligația privind înregistrarea operațiunilor efectuate într-un registru special nu se aplică operatorilor economici care desfășoară activitatea de transport în regim de taxi”, arată o informare de la AJFP.
    Finanțiștii precizează că aparate de marcat electronice fiscale sunt considerate și casele de marcat electronice fiscale și alte sisteme ce includ dispozitive cu funcții de case de marcat. Acestea trebuie să fie echipate cu dispozitiv de memorare a jurnalului electronic, care înglobează constructiv un modul fiscal, prin intermediul căruia controlează memoria fiscală, dispozitivul de imprimare, dispozitivul de memorare, afișajul client, dispozitivul de salvare externă și dispozitivul de comunicație externă care permite integrarea într-un sistem informatic.
    Evidența aparatelor de marcat electronice fiscale este ținută, la nivelul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, printr-un registru național de evidență. „În vederea realizării supravegherii și monitorizării aparatelor de marcat electronice fiscale, operatorii economici au obligația de a asigura conectarea la distanță a aparatelor de marcat electronice fiscale, în vederea transmiterii de date fiscale către ANAF. Pentru realizarea operațiunii de supraveghere și monitorizare a aparatelor de marcat electronice fiscale, ANAF emite, până la data de 1 februarie 2017, norme metodologice privind procedura de conectare a aparatelor de marcat electronice fiscale la un sistem informatic național de supraveghere și monitorizare a datelor fiscale”, precizează AJFP.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?