Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617

Pedeapsă dublată în apel în cazul unui bărbat acuzat de omor


Vasile Apostu, bărbatul din Vidra care și-a omorât unchiul în 2013, va sta 16 ani după gratii. Pedeapsa i-a fost dublată în apel, după ce, inițial, bărbatul a fost condamnat la 8 ani de închisoare.
Atât procurorii cât și inculpatul au contestat soluția dată pe fond. În ceea ce-i provește pe anchetatori apelul a fost admis, iar în cazul inculpatului a fost respins. „Admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea. (…) Majorează pedeapsa principală aplicată inculpatului Apostu Vasile pentru comiterea infracțiunii de omor (…) de la 8 ani închisoare la 16 ani închisoare. (…) Menține starea de arest a inculpatului Apostu Vasile și deduce din pedeapsa principală aplicată acestuia durata reținerii și arestării preventive de la 06.11.2013 la zi – 14.01.2015. Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate. Respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul Apostu Vasile împotriva sentinței penale (…) obligă pe inculpat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. (…) Definitivă”, se arată în soluția instanței gălățene.
    Anul trecut, mai exact în luna septembrie, magistrații Tribunalului Vrancea l-au condamnat pe bărbat la 8 ani de închisoare și l-au obligat la plata sumei de 20.000 de euro reprezentând daune morale, 19.000 lei daune materiale, dar și câte 500 lei lunar fiicei victimei.
    Fapta a fost comisă în luna noiembrie a anului 2013. Victima, care era rudă cu autorul, a fost găsită fără suflare de un localnic, într-o fâneață din punctul Platoul lui Alban. Autorul, Vasile Apostu, era cioban la o stână din apropierea localității Viișoara, iar în ziua crimei și-a lăsat oile să pască pe un teren aflat în apropierea unei fânețe, ce aparținea victimei. Mai mulți localnici, care au trecut prin zonă și au văzut oile, au anunțat familia victimei despre faptul că riscă să nu mai aibă ce cosi. 
Gheorghe Hîrșu, unchiul autorului, a luat cu el o secure și a plecat după cioban. L-a găsit pe un teren și s-au luat la ceartă. Gheorghe agita securea, iar Vasile bâta ciobănească. Potrivit anchetatorilor, victima ar fi fost cea care a sărit la bătaie, moment în care Vasile i-a aplicat acesteia mai multe lovituri în cap.
Vasile Apostu a mai fost condamnat la șase luni de închisoare cu suspendare după ce ar fi bătut-o pe soția lui Gheorghe Hîrșu, cel pe care ulterior l-a omorât.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?