Ediția: Marți 7 Mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Marți 7 Mai 2024. Nr. 6617

Peste 5.500 de cazuri de dispariţie, rezolvate în 2014 de Poliţie


Peste 5.500 de cazuri de dispariție, 17 dintre acestea mai vechi de trei ani, au fost rezolvate în 2014 de polițiștii de investigații criminale, printre cei găsiți numărându-se 3.525 de minori, informează Poliția Română. O parte a persoanelor date dispărute, care nu credeau că își vor mai vedea vreodată apropiații, au fost găsite în străinătate, se precizează într-un comunicat remis miercuri. „Au existat situații în care polițiștii au reușit găsirea persoanelor după 24 de ani de la dispariție, unele dintre aceste fiind găsite pe teritoriul altor state (Italia, Austria, Turcia, Spania). Pentru depistarea lor, polițiștii au folosit toate tehnicile de investigații disponibile, inclusiv îmbătrânirea facială digitală, în cazurile în care a fost posibil”, mai arată sursa citată.
Potrivit Poliției, îmbătrânirea facială digitală se aplică în cauzele disparițiilor de minori ori în cazul celor care se sustrag urmăririi penale, urmărindu-se anticipativ evoluția în timp a fizionomiei acestora și creând astfel posibilitatea depistării și identificării lor. Îmbătrânirea facială digitală se realizează pe baza fotografiilor de referință atât ale părinților biologici ai celui dispărut, cât și ale fraților ori bunicilor acestuia. Pentru aceasta se utilizează un catalog electronic ce cuprinde elemente faciale digitale de referință. În fiecare an, peste 95% dintre sesizări privind dispariții sunt rezolvate de polițiști. În 96% dintre cazuri, disparițiile reprezintă plecări voluntare, iar 3% sunt urmarea unor accidente (înec, accidente de tren).
Pe de altă parte, tot în 2014, polițiștii au găsit 2.949 de persoane care aveau emise pe numele lor mandate de executare a pedepsei cu închisoarea, 405 cu mandat de arestare preventivă, 70 cu sentințe penale, nouă evadați și 308 de persoane urmărite de alte state, în baza unor mandate europene de arestare sau de urmărire internațională.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?