Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649
Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649

VIDEO şi GALERIE FOTO: REVELION cu muzică bună, spectacol de lasere și artificii în Piața Unirii



Vrânceni dar și oameni din alte județe și-au petrecut noaptea dintre ani în Piața Unirii din Focșani, în ciuda temperaturilor extrem de scăzute. Aceștia au avut parte de muzică de cea mai bună calitate și pentru toate gusturile. Spectacolul a durat peste șase ore, iar pe scenă au urcat Å¢ara Vrancei, Geta Postolache, Matilda Pascal Cojocărița, Vali Bărbulescu, Lidia Buble, Super Trooper, Ruby, Kaoma, Cristi Minculescu Band, Maximilian, Goombay Dance Band, Alphaville și Ro-Mania, prezentatorii spectacolului fiind Adelina Pestrițu și Octavian Ursulescu. Cei mai mulți oameni au fost prezenți în Piața Unirii aproape de miezul nopții, moment în care platoul și Bulevardul Unirii au fost pline de cei care au dorit să petreacă în aer liber, alături de artiștii preferați, dar și pentru a admira focul de artificii. Majoritatea celor prezenți au avut la ei și tradiționala șampanie pe care au deschis-o la miezul nopții pentru a ciocni un pahar alături de cei dragi. Apoi, a urmat un superb foc de artificii, care a durat mai bine de 15 minute și a fost pe placul tuturor celor prezenți în Piața Unirii, dar și al celor care au asistat la spectacol de la balcoane. Ultimele 10 secunde ale anului trecut au fost cronometrate în sens invers, vrâncenii numărând cu glas tare până la zero, momentul intrării în noul an. La 15 minute după miezul nopții, pe scena din Piața Unirii au urcat membrii formației Alphaville, o formație așteptată de foarte mulți vrânceni.

 Oamenii au cântat împreună cu cei trei soliști ai trupei și s-au simțit extraordinar, cele mai apreciate melodii fiind „Big in Japan”, „Forever young” și „Sounds like a melody”. „A fost un concert minunat. Am mai cântat aici (în România – n. red.) de patru – cinci ori. Toate cântecele pe care le performăm pe scenă, le iubim. Nu am cânta ceva ce nu ne place. Ne-a plăcut foarte mult de fiecare dată. Mai ales acum, totul a fost foarte bine organizat pentru noi”, a spus Marian Gold, solistul trupei. Publicul din Piața Unirii din Focșani, majoritar format din tineri, a aplaudat, a cântat și a dansat pe ritmurile muzicii celor de la Alphaville. Dar, de la concert nu au lipsit nici cei de vârsta idolilor lor de la Alphaville. Numele de Alphaville a fost inspirat de un film scris și regizat în 1965 de Jean-Luc Godard și a devenit denumirea oficială a grupului de la primul concert susținut într-un spectacol de Revelion în 1982.
Recitalul lui Ruby a fost altul apreciat de vrâncenii aflați în Piața Unirii. „M-am simțit excelent și voi veni la Focșani cu mare plăcere ori de câte ori voi fi invitată. Vreau să transmit tuturor un călduros La Mulți ani! Multă sănătate și fericire”, a spus Ruby, care s-a grăbit să ajungă la Buzău pentru a susține alt concert în noaptea dintre ani.
Pentru membrii trupei franceze Kaoma, gerul năpraznic a fost o surpriză mai puțin plăcută. Chiar și așa, soliștii de culoare ai trupei au făcut show pe scenă și i-au încântat pe spectatori cu hiturile care au consacrat trupa în anii 1990, de departe cea mai așteptată melodie fiind „Lambada”, un hit apărut în primăvara anului 1989 și care are la activ peste 51 de milioane de vizualizări pe YouTube. „Nu suntem obișnuiți cu asemenea temperaturi. Este foarte frig aici. Mulțumim celor au venit la spectacol și sperăm să revenim într-o bună zi la Focșani. La mulți ani tuturor”, a spus solista trupei, Loalwa Braz, care, după concert, nu a ezitat să se încălzească cu o cană de ceai în recepția hotelului unde a fost cazată.
Fostul solist al trupei Iris, Cristi Minculescu a făcut show în noaptea de Revelion. Alături de membrii trupei, rockerul cu voce de aur i-a încântat pe vrânceni cu melodii arhicunoscute, care au fost savurate din plin de public. „Strada ta”, ultima piesă din cadrul recitalului, a fost cântată de Cristi Minculescu și Nuțu Olteanu, fondatorul Iris, alături de muzicienii suedezi Anders Diephuis – tobe și Ken Sundberg – bass, cu ajutorul celor aflați în Piața Unirii din Focșani, apoi a urmat o sesiune de autografe și fotografii care a durat aproape 15 minute. „Mulțumim publicului de la Focșani. La mulți ani!”, a spus Cristi Minculescu.

Formația germană Goombay Dance Band a impresionat prin hiturile celebre, „Sun of Jamaica” și „Seven Tears”, dar și prin vocea solistului, Oliver Bendt, care la cei 69 de ani ai săi, a demonstrat că vârsta nu are limite pe scenă. Oliver a fost foarte prietenos cu cei care i-au solicitat autografe și, prin intermediul translatorei sale, a dialogat cu mai mulți fani. „Sunt pentru prima oară în orașul vostru și îmi pare rău că nu am avut timp să-l vizitez. Dacă vom mai fi invitați, vom reveni cu mare plăcere”, a spus solistul trupei Oliver Bendt, care în ciuda temperaturii de -15 grade a purtat doar o geacă de piele. 


15 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?