Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619
Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619

SRI face angajări în mai multe domenii


Serviciul Român de Informații face angajări în mai multe domenii de activitate, întâietate având meseriile de specialiști IT, psihologi, traducători, medici, asistenți medicali sau soldați profesioniști, se arată pe site-ul oficial al instituției. Pentru a putea fi angajat la SRI cel care vizează unul din posturile mai sus menționate trebuie să îndeplinească anumite condiții din care amintim: cetățenie română și domiciliul în țară; cultură generală amplă și capacitatea de a te exprima corect și coerent în limba română; pregătire profesională în domeniul solicitat; stare de sănătate bună; cunoaștere foarte bună cel puțin a unei limbi străine, pentru încadrarea ca ofițer; conduită civică și morală corespunzătoare; respect față de valorile și legislația națională; loialitate față de țară, principiile și valorile democrației și statului de drept și să nu fii în curs de cercetare, urmărire sau judecată penală sau să nu fi fost condamnat penal.
    Tinerii care vizează aceste posturi trebuie să își asume anumite obligații din care amintim: să respecte jurământul militar și prevederile regulamentelor militare; să execute întocmai și la timp ordinele comandanților și ale șefilor, fiind responsabil de modul în care îndeplinește misiunile încredințate; să-și perfecționeze pregătirea profesională; să păstreze cu strictețe secretul de stat și de serviciu, precum si caracterul confidențial al activităților desfășurate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?