Ediția: Duminică 12 Mai 2024. Nr. 6621
Ediția: Duminică 12 Mai 2024. Nr. 6621

Președintele unei fundaţii pentru nevăzători din Focşani, vizat într-o anchetă a DNA


Numele lui Mircea Bucur, președintele Fundației „Cartea Călătoare” din Focșani, apare într-un dosar instrumentat de procurorii Direcției Naționale Anticorupție. Potrivit anchetatorilor, există suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene. Infracțiunile ar fi fost comise în perioada 2010 – 2014. Mircea Bucur, alături de alte persoane, este bănuit de anchetatori că ar fi fabricat documente, care să demonstreze că au fost realizate obiectele unui proiect implementat cu fonduri europene. Contactat de reporterii „Monitorul de Vrancea”, Mircea Bucur a precizat că nu a fost chemat la DNA pentru audieri și că nu știe dacă are vreo calitate în dosar. 

    Mircea Bucur (FOTO), președintele Fundației „Cartea Călătoare”, cu sediul în municipiul Focșani, este vizat de o amplă anchetă a procurorilor din cadrul Direcției Naționale Anticorupție (DNA), desprinsă din dosarul „Microsoft”, după cum scrie presa centrală. Mircea Bucur este bănuit că ar fi fabricat documente pentru a demonstra că au fost realizate obiectivele programului „Integrarea pe piața muncii și incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități vizuale printr-un program practic de formare în domeniul TIC”, derulat cu finanțare europeană.
    Potrivit România Liberă, frauda a fost săvârșită cu ajutorul Irinei Socol, președintele SIVECO, arestată în dosarul Microsoft, iar între suspecți mai figurează și Sergiu Radu Ruba, președinte al Asociației Nevăzătorilor din România (ANR), și Ovidiu Adrian Dumitrești. Presa centrală scrie că la inițiativa lui Sergiu Ruba, expertul contabil Mariana Åžtefănescu și consilierul Gabriela Mârze, cu sprijinul  funcționarului public Sabina Bălan, au întocmit documentația aferentă proiectului astfel încât să fie deturnate fondurile europene, pe parcursul mai multor etape. Implicat ar fi și Constantin Pietroșel, deținător al Fundației ALCIO, dar și alți   responsabili ai echipei de management și implementare a proiectului.
    Astfel, Sergiu Radu Ruba, Emil Drgomirescu, Mircea Bucur și Gabriela Mârze au întocmit și prezentat, în cadrul proiectului, documente care atestă cheltuieli fictive, în scopul obținerii pe nedrept a rambursării sumei de aproximativ 2.800.000 lei (aferentă activităților nerealizate în fapt) din fonduri europene și de la bugetul de stat. Proiectul „Integrarea pe piața muncii și incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități vizuale printr-un program practic de formare în domeniul TIC” face obiectul contractului de finanțare nerambursabilă în valoare totală de 9.270.700 lei (din care: 8.227.952,3 lei cofinanțare din fonduri comunitare POS DRU și 774.183,7 lei din bugetul național) semnat în anul 2010 de Organismul Intermediar pentru POS DRU regiunea „Sud-Est” Brăila cu Asociația Nevăzătorilor din România (solicitant), în parteneriat cu Fundația „Cartea Călătoare” și SC SIVECO România S.A..  
    „Uzând de falsuri, în luna septembrie 2013, fără ca vreun curs on-line să mai fi fost organizat în fapt, Ruba Sergiu-Radu și Dragomirescu Emil dețineau documente justificative (dosare ale fiecărui participant, cu conținutul indicat mai sus) care evidențiau în fals participarea a 617 cursanți, persoane cu dizabilități, la cursurile on-line de formare pentru utilizarea unor tehnologii specifice TIC. O parte importantă din cele 617 persoane (dintre care numai aproximativ 50 au urmat efectiv cursul) nu au avut niciodată acces la serviciul internet sau la computere personale, dosarele acestora fiind furnizate de președinții filialelor teritoriale ale ANR”, au precizat surse judiciare pentru presa centrală.

   Documente fabricate pentru a justifica cheltuirea banilor

    Anchetatorii au precizat că în data de 27.09.2013, în cadrul unei întâlniri realizate la sediul ANR, Sergiu-Radu Ruba, Irina Socol, Emil Dragomirescu, Mircea Bucur și Gabriela Mârze ar fi convenit să fabrice în continuare documente pentru a justifica în fals îndeplinirea obiectivelor asumate în cadrul proiectului. Scopul ar fi fost, potrivit anchetatorilor, de a obține pe nedrept, din bugetul UE/ național, a sumei de aproximativ 2.800.000 lei.
    Astfel, Sergiu-Radu Rubu și Mircea Bucur și-ar fi asumat întocmirea, cu celeritate, a restului de dosare de participanți la cursurile on-line (până la 900 de persoane), precum și punerea acestora la dispoziția lui Emil Dragomirescu și a Gabrielei Mârze, pentru a le utiliza în solicitarea la rambursare a contravalorii cheltuielilor aferente cursurilor.
    Presa centrală mai scrie că un rol esențial în acest demers i-a revenit Gabrielei Mârze, singura persoană autorizată să gestioneze contul de rambursare a cheltuielilor efectuate în aplicație. Pentru aceasta, Sergiu-Radu Ruba a împuternicit-o în scris să dețină atribuțiile de administrare a fondurilor rambursate în proiect, în numele solicitantului ANR. De asemenea, Liviu Dan, consilier la Unitatea de Implementare a Proiectelor Finanțate din Fonduri Structurale din Ministerul Educației Naționale (MEN), și Constantin-Ciprian Tănase, fost funcționar al MEN în perioada 2004-2005, au fost incluși în echipa de implementare a proiectului din partea ANR, în calitate de experți, fără a desfășura efectiv activități. Cu toate acestea, ei au fost remunerați. Potrivit anchetatorilor, ei au fost încluși în proiect pentru „a-și folosi sistemul relațional deținut la nivelul instituțiilor cu atribuții de monitorizare/control pentru a asigura succesul aplicației”.
Tot presa centrală mai scrie că pentru a justifica în fals îndeplinirea activităților și atingerea indicatorilor aferenți ultimului obiectiv, respectiv „integrarea grupului țintă pe piața muncii și incluziunea socială a acestuia, prin activități și acțiuni specifice”, Sergiu-Radu Ruba, Emil Dragomirescu și Mircea Bucur ar fi convenit, în prima parte a lunii octombrie 2013, asupra unui calendar de angajare scriptică/formală a minim 250 de persoane cu dizabilități.
Astfel, Mircea Bucur s-ar fi obligat să angajeze în mod formal, în perioada noiembrie-decembrie 2013, aproximativ 50-70 de cursanți la mai multe firme private cu ai căror reprezentanți cultivă relații apropiate, urmând a primi de la SC Siveco România S.A. suma de 20.000 lei, necesară plății contribuțiilor la bugetul de stat și acordării a câte 200 lei/lună pentru fiecare „angajat”, fără ca acesta să presteze vreo  activitate. De asemenea, Sergiu-Radu Ruba și-ar fi asumat angajarea, în aceleași condiții, a circa 200 de cursanți, în perioada noiembrie 2013 – ianuarie 2014, la mai multe fundații controlate de Constantin Pietroșel, estimând costurile asociate la 80.000 lei.
În acest sens, spun anchetatorii, speculând faptul că, în intervalul noiembrie 2013 – ianuarie 2014, Constantin Pietroșel ar fi organizat un eveniment public dedicat persoanelor cu dizabilități, Sergiu Radu Ruba ar fi convenit cu acesta ca, pentru derularea activităților aferente, să angajeze cursanții ale căror nume au fost furnizate de președintele ANR. În plus, Constantin Pietroșel ar fi dat asigurări că, în baza relațiilor pe care le-ar avea la Inspectoratului Teritorial de Muncă București, al cărui inspector șef a fost în perioada 25.11.2009 – 27.08.2010, se va ocupa de formalitățile de angajare ale respectivelor persoane.
    Pentru a masca plata către ANR a sumei de 100.000 lei, necesară angajării fictive a peste 250 de persoane cu dizabilități, Sergiu-Radu Ruba a convenit cu Emil Dragomirescu ca SC SIVECO România S.A. să sponsorizeze un proiect al ANR destinat accesibilizării persoanelor cu deficiențe vizuale în mediul internet, elaborat sub coordonarea lui Emil Dragomirescu.
    Ulterior, între ANR și Fundația „Cartea Călătoare”, respectiv fundațiile controlate de Constantin Pietroșel, au fost încheiate contracte de prestări servicii de consultanță, cu caracter fictiv, prin care Sergiu-Radu Ruba justifica transferul sumei de 20.000 lei către fundația „Cartea Călătoare” și a celei de 80.000 lei către fundațiile lui Constantin Pietroșel.

    Mircea Bucur nu știe ce calitate are în dosar 

    Mircea Bucur, președintele Fundației „Cartea Călătoare”, ne-a precizat că are cunoștiință despre toate cele apărute în presa centrală cu privire la acest dosar, dar nu a fost chemat la DNA. El a adăugat că nici nu știe dacă are vreo calitate în acest dosar.
    „Presa nu a relatat cu exactitate activitatea Fundației Cartea Călătoare. Fundația și-a realizat mereu obiectivele, iar eu am promovat mereu integrarea nevăzătorilor în societate prin metode corecte, iar dovadă a acestui lucru este activitatea mea de 18 ani, în care am derulat o mulțime de proiecte de pionerat și de succes. Dovada se poate găsi în sutele sau miile de nevăzători care au intrat în contact cu mine și cu Fundația. Nu am fost chemat la DNA și nici nu știu dacă am vreo calitate în dosar. Dacă voi fi chemat, voi răspunde la toate întrebările. Cert este că proiectul despre care se face vorbire a fost unul foarte greu, în care Fundația s-a implicat serios și în care și-a făcut treaba cât a putut de bine”, a precizat Mircea Bucur.

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?