Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627
Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627

FIRME din Focşani şi alte localităţi vrâncene, depistate FURÂND curent electric


Tot mai multe persoane se racordează ilegal la rețeaua electrică pentru a nu plăti facturi pentru curentul electric consumat. Polițiștii spun că, în ultima vreme, s-au înregistrat mai multe astfel de cazuri, iar prejudiciul cauzat ca urmare a furtului de energie electrică, pentru fiecare caz în parte, s-a situat între 150 și 5.000 de lei.
    Oamenii legii atrag atenția asupra faptului că infracțiunile de acest gen se pedepsesc cu închisoare. „Furtul de energie electrică este întâlnit mai ales pe perioada de iarnă, când tot mai multe persoane folosesc instalații improvizate în scopul racordării directe la rețelele de energie electrică sau pentru ocolirea echipamentelor de măsurare. Prevederile Noului Cod Penal referitoare la infracțiunea de furt sunt coroborate cu cele ale legislației speciale, respectiv legea Energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012, care la articolul 192 prevede (1) Deteriorarea, modificarea fără drept sau blocarea funcționării echipamentului de măsurare a energiei electrice livrate ori modificarea fără drept a componentelor instalațiilor energetice constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă; (2) Executarea sau folosirea de instalații clandestine în scopul racordării directe la rețea sau pentru ocolirea echipamentelor de măsurare constituie infracțiune și se pedepește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă”, a precizat inspectorul principal Bogdan Toader, purtătorul de cuvânt al IPJ Vrancea.
    Oamenii legii mai atrag atenția și asupra faptului că metodele folosite de cetățeni pentru a sustrage energie electrică sunt extrem de periculoase. Potrivit acestora, majoritatea metodelor presupun montarea unor dispozitive la instalațiile electrice interioare, iar în mediul rural persoanele se conectează direct la linia de curent electric, deteriorând cablurile. Toate aceste metode pun în pericol viața celor care se conectează direct, dar și a tuturor consumatorilor, ei riscând să devină victime ale unui incendiu sau să se electrocuteze. Oamenii legii spun că persoanele care comit astfel de infracțiuni sunt ușor de identificat.
    În urma controalelor efectuate s-a constatat că sunt și persoane juridice care sustrag energie electrică. „În ultima perioadă, în județul Vrancea, lucrătorii Electrica au efectuat mai multe controale pe linia verificării instalațiilor de alimentare cu energie electrică și de măsurare, fiind depistate mai multe persoane fizice și juridice care prin diferite metode sustrăgeau energie electric. Astfel de cazuri au fost identificate mai ales în Focșani, Adjud, Panciu, Mărășești, Vânători, Sl. Bradului, Bolotești, Garoafa, Ploscuțeni. Prejudiciul cauzat ca urmare a furtului de energie electrică, pentru fiecare caz în parte, s-a situat între 150 și 5000 de lei. În toate cazurile au fost întocmite dosare penale, cercetările fiind continuate în vederea documentării întregii activități infracționale și recuperării prejudiciului cauzat”, a adăugat inspectorul principal Toader.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?