Ediția: Sâmbătă 27 iulie 2024. Nr. 6679
Ediția: Sâmbătă 27 iulie 2024. Nr. 6679

Elevii care au abandonat studiile liceale se pot reînscrie la cursuri


Elevii care, dintr-un motiv ori altul, au abandonat studiile liceale sau profesionale au posibilitatea de a se înscrie pentru continuarea studiilor. Astfel, conform unui document remis Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Vrancea de Ministerul Educației Naționale, absolvenții ciclului inferior al liceului din seriile anterioare sau din seria curentă pot să-și continue studiile în ciclul superior al liceului, la stagiile de pregătire practică sau, la cerere, în clasa a XI-a în învățământul profesional.
Absolvenții învățământului profesional cu durata de doi ani, înființat în baza OMEN 3168 din februarie 2012, din seriile anterioare sau din seria curentă, pot să-și continue studiile în cursul superior al liceului. „Există câteva prevederi prin care absolvenții cursului inferior al licelului își pot continua studiile fie în ciclul superior al liceului, fie în stagiile de pregătire practică. Condiția este ca absolvenții să nu aibă vârsta mai mare de 3 ani decât vârsta clasei. Doar așa pot face cursurile la zi. Cei care au cu 3 ani peste vârsta clasei, pot face la seral sau la cursuri cu frecvență redusă. De asemenea, această prevedere este valabilă și pentru cei care au făcut școlile de arte și meserii, dar și școlile de ucenici. Anul acesta, ei se mai pot înscrie pentru continuarea studiilor în funcție de locurile disponibile, dar au posibilitatea de a se înscrie și la seral, acolo cursurile demarând în semestrul al doilea”, ne-a declarat inspectorul școlar general Vasilica Zaharia.
Practic, candidații din seriile antrerioare care nu au finalizat școala profesională, dar au promovat doi ani, precum și absolvenții școlilor de arte și meserii, ai școlilor de ucenici și ai școlilor complementare, din seriile anterioare, cu sau fără certificate de calificare profesională, pot să-și continue studiile, în clasa a XI-a de liceu sau în învățământul profesional.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?