Ediția: Vineri 31 Mai 2024. Nr. 6638
Ediția: Vineri 31 Mai 2024. Nr. 6638

Infopol : Evenimente rutiere – Agresiune cercetată de poliţişti – Radare


Evenimente rutiere

    La data de 3 noiembrie a.c., ora 18.00, pe DN 2 E 85, în orașul Mărășești, polițiștii l-au depistat pe N. Gheorghe, de 36 ani, din Valea Dacilor, județul Constanța, în timp ce conducea un autoturism având permisul de conducere suspendat. În cauză a fost întocmit dosar penal.

    La data de 3 noiembrie a.c., ora 23.50, pe strada Bicaz din municipiul Focșani, polițiștii l-au depistat pe V. Silviu Daniel, de 26 ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism având autorizația de circulație provizorie expirată din data de 31.10.2014. În cauză a fost întocmit dosar penal.

Agresiune cercetată de polițiști

    La data de 3 noiembrie a.c., ora 17.00, polițiștii din Dumitrești au fost sesizați de B. Adrian Viorel, de 31 ani, despre faptul că vecinul său, B. Adrian, de 47 ani, a intrat fără drept în curtea locuinței sale și l-a lovit cu pumnii în zona feței. Intrucât agresorul era în stare vădită de ebrietate și prezenta tulburări de comportament, s-a luat măsura imobilizării acestuia și conducerii la Spitalul de Urgență Sfântul Pantelimon, unde a fost internat. Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cu exactitate a modului de producere a evenimentului.

Radare

DN2-E85: Călimănești – Haret; Pufești – Domnești; Garoafa – Bizighești;
Golești – Garoafa; Golești – Focșani; Dumbrăveni – Urechești; Sl. Bradului – Obrejița; Urechești – Popești; Focșani; Mărășești; Adjud;
DN 23: Răstoaca; Vulturu;
DN 2D: Bolotești; Vidra;
DN 2L: Panciu; Cîmpuri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?