Uniunea Națională a Consiliilor Județene din România (UNCJR), în colaborare cu Asociația Regiunilor Europene (ARE), organizează în perioada 2-3 octombrie 2014, la București, la Palatul Parlamentului, a V-a ediție a Summit-ului Mării Negre. Summit-ul organizat sub directa coordonare a președintelui UNCJR, Marian Oprișan, va reprezenta o oportunitate de a obține informații de primă mână de la Autoritatea Comună de Management a acestui program în legătură cu obiectivele tematice ale noului program și va permite actorilor interesați să facă schimb de prime idei de proiecte.
Adunarea Regiunilor Europene (ARE) este cea mai mare rețea independentă a regiunilor din întreaga Europă. Reunind regiuni din 35 de țări și 15 organizații interregionale, ARE este vocea politică a membrilor săi și un forum pentru cooperare interregională. Summit-ul va fi precedat de o Academie de Formare privind programul ENI CBC pentru Marea Neagră, organizată în data de 2 Octombrie, după – amiaza (eveniment rezervat membrilor). Prima zi a summit-ului va debuta cu discursuri de bun venit ținute de Hande Özsan Bozatli, președintele Adunării Regiunilor Europene, Marian Oprișan, președintele Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România, Victor Ponta, prim ministrul României, Titus Corlățean, ministrul Afacerilor Externe din România. Evenimentul va continua cu o masă rotundă denumită „Care este locul Strategiei pentru Marea Neagră în cadrul Politicii Europene de Vecinătate?”, în cadrul căreia vor fi discutate subiecte precum Acordurile de Asociere ale Uniunii Europene cu Georgia, Republica Moldova și Ucraina și impactul acestora asupra Politicii Europene de Vecinătate; strategiile și programele Politicii Europene de Vecinătate: sunt acestea adaptate provocărilor curente ale vecinilor din Est? Care este locul viitoarei Strategii a Mării Negre în toate acestea?
Vor lua cuvântul pe această temă Iurie Renita, Ambasador al Republicii Moldova în România, Michel Lebrun, președinte al Comitetului Regiunilor, Emil Radev, membru al Parlamentului European, Bulgaria, Emin Yeritsyan, Membru în Biroul CORLEAP, Armenia, Dorina – Maria Năstase, șef al Departamentului Politic, Reprezentanța Comisiei Europene în România
Moderator al acestei mese rotunde va fi Melanie Sully, director executiv, Institutul Go-Governance Viena.
În cadrul summit-ului va avea loc Sesiunea Plenară denumită „O mai bună cunoaștere a Programului ENI CBC”, prezentată de Iulia Hertzog, șef al Autorității Comune de Management Programul CBC pentru Marea Neagră.
Vor urma o serie de ateliere din care amintim Dezvoltarea afacerilor și a IMM-urilor, Protejarea Mediului, adaptarea la schimbările climatice. La a V-a ediție a Summit – ului Mării Negre vor mai avea loc un târg al parteneriatelor și o sesiune plenară în care va fi adoptată Declarația de la București.