Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617

Soia ar putea favoriza dezvoltarea mai rapidă a cancerului la sân deja instalat


Nivelul crescut al unei proteine din soia ar putea favoriza dezvoltarea mai accelerată a tumorilor canceroase la femeile suferind de cancer la sân în stadiu incipient, avertizează cercetătorii americani în urma unui studiu. Nivelurile ridicate ale unei proteine provenite din soia, genisteina, ar putea accelera dezvoltarea tumorilor mamare în cazul femeilor care suferă de această boală în fază incipientă, potrivit unui studiu realizat de cercetătorii de la Memorial Sloan Kettering Cancer Centre din New York. Studiul a fost efectuat exclusiv asupra unor paciente care fuseseră deja diagnosticate cu cancer la sân și urmau un tratament. Efectele proteinei din soia asupra femeilor care nu suferă de cancer mamar nu au fost cercetate, potrivit dailymail.co.uk.
Medicii au inclus în cercetare 140 de paciente. Jumătate dintre ele au luat o pudră conținând proteina din soia, iar cealaltă jumătate a luat un placebo, pentru o perioadă de șapte până la 30 de zile, înainte de a suferi o operație de extirpare a tumorilor. Oamenii de știință au comparat apoi țesuturile bolnave de dinainte și de după operație și au descoperit, în cazul femeilor cărora li s-a administrat proteina din soia, modificări privind anumite gene despre care se știe că favorizează dezvoltarea celulară.
Descoperirea i-a făcut pe medici să concluzioneze că proteina din soia ar putea accelera dezvoltarea tumorilor canceroase. „Aceste informații ridică motive de îngrijorare că soia ar putea avea un efect stimulator asupra cancerului la sân, la o anumită categorie de femei”, scrie în studiul publicat pe 4 septembrie în Journal of the National Cancer Institute.
Toate femeile care au participat la studiu au suferit recent biopsii și au fost diagnosticate cu cancer la sân în stadiu primar sau secundar. Toate pacientele urmau să sufere o mastectomie sau o intervenție de extirpare a tumorii în două sau trei săptămâni de la diagnosticare. Cercetătorii spun că nu se știe dacă efectele proteinei de soia asupra organismului legat de favorizarea cancerului sunt reversibile.
Jacqueline Bromberg, coautor al studiului, spune că principala grijă, în acest moment, este legată de potențialul dăunător al proteinei. „Deși modificările genetice erau prezente, nu este încă clar dacă acestea vor duce sigur la o accelerare a dezvoltării cancerului. Doar 20% dintre pacientele care au luat soia au prezentat niveluri foarte ridicate de compuși metabolici ai genisteinei”, a explicat cercetătoarea. Bromberg a subliniat că motivele acestor diferențe între reacțiile organismlui nu sunt cunoscute încă și a adăugat că nu există niciun mod de a prezice identitatea bolnavei care va prezenta reacții asemănătoare la consumul de soia.
Dintre pacientele care au prezentat un nivel ridicat de genisteină, câteva au suferit modificări într-un set specific de gene care afectează rata de creștere a celulelor canceroase, moartea acestora sau un alt aspect al patologiei cancerului de sân. Modificările au apărut la femeile care au consumat 51,6 grame de soia, echivalentul a aproximativ patru căni de lapte de soia pe zi.
Cercetătorii au concluzionat că persoanele care mănâncă soia în mod obișnuit ar putea „să consume această cantitate” (51,6 grame) pe parcursul unei zile, mai ales în cazul vegetarienilor și a persoanelor care nu consumă produse lactate. Medicii vorbesc depre un avertisment mai ales pentru femeile din zona Asiei, unde regimul alimentar tradițional include cantități mari de tofu și alte produse de soia. „Nu vorbim despre cineva care consumă de 20 de ori mai multă soia decât în mod obișnuit, vorbim despre o cantitate rezonabilă, pe care o persoană o poate consuma într-o zi în mod curent”, a declarat cercetătoarea Jacqueline Bromberg.
Oamenii de știință nu au cercetat dacă soia previne sau nu cancerul la sân sau dacă are vreun efect asupra sănătății femeilor care nu au fost deja diagnosticate cu această maladie. Medicii spun că nu este vorba despre a evita produsele din soia în totalitate, ci mai degrabă de a consuma cu moderație. „Dacă aveți cancer la sân în stadiu primar, nu consumați soia în cantități mari. Dacă ați avut cancer, puteți consuma cu moderație”, a explicat Bromberg.

   ÎNAINTE DE A PUNE ÎN APLICARE SFATURILE NOASTRE, CONSULTAÅ¢I MEDICUL 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?