Ediția: Sâmbătă 14 Iunie 2025 Nr. 6898

Apel de urgență al Crucii Roșii pentru ajutorarea sinistraților


Crucea Roșie Română, în parteneriat cu Televiziunea Română, a lansat un apel umanitar de urgență pentru a veni în sprijinul persoanelor afectate de inundații, prin donații online pe www.crucearosie.ro și sms la numărul 8829 (2 euro/sms). „Românii au demonstrat de fiecare dată solidaritate față de semenii lor aflați în dificultate. Îi rugăm și acum să răspundă apelului lansat de Crucea Roșie Română și să devină salvatori pentru sinistrații inundațiilor”, a declarat Mihaela Geoană, președinta Crucii Roșii Române. 
Instituția de caritate a trimis deja un transport care conține saci de dormit, cizme de cauciuc, pachete alimentare, precum și pachete igienice către persoanele afectate de inundații din județele Argeș, Gorj și Vâlcea. Transportul a fost însoțit de voluntarii Crucii Roșii Române și a fost efectuat cu mijloace proprii. Pachetele provin din depozitul central al Crucii Roșii Române. „Crucea Roșie Română își propune să asiste victimele inundațiilor până când va fi depășită perioada de criză. Pentru sprijinirea operațiunilor și derularea programelor de asistență a sinistraților pe termen mediu și lung, persoanele care vor să se alăture acestei campanii pot face donații on-line pe site-ul oficial al Crucii Roșii Române www.crucearosie.ro sau direct în contul deschis la BRD – Agenția Piața Romană:
RO90BRDE410SV73263084100. Sumele colectate în cadrul campaniei umanitare vor fi folosite pentru transportul ajutoarelor și completarea necesarului de alimente, apă, pături și produse de igienă”
, se precizează în comunicatul de presă dat publicității.
    De asemenea, persoanele care doresc să contribuie la ajutorarea celor loviți de ape cu alimente greu perisabile, pot face donații prin intermediul Băncii de Alimente a Crucii Roșii în toate magazinele din rețelele: Carrefour, Real, Mega Image, Metro România și XXL Mega Discount. Alimentele ce pot fi donate sunt: mălai, făină, zahăr, orez, paste făinoase, conserve de carne, conserve de pește, apă. Cei care doresc pot obține informații suplimentare la telefon 0748.238.018, persoană de contact Daniel Modoacă, director Departament Situații de Urgență și Dezastre și la telefon 0743.042.252, persoană de contact Ina Pusta, Departament Colectă de Fonduri și Comunicare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?