Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617

Vrâncenii se vor întâlni cu un campion mondial la Iaşi


În perioada 28-31 august va avea loc la Iași ediția a 3-a a Cupei Magic la minifotbal, o competiție de tradiție ce deschide în fiecare an un nou sezon în minifotbalul ieșean și românesc. Așa cum a promis organizatorul Dan Cojocaru anul trecut, în acest an Cupa Magic va fi din nou un eveniment important desfășurat sub egida Federației de Minifotbal din România. Invitatul de onoare la acest turneu va fi fosta mare glorie a fotbalului italian și mondial, atacantul Paulo Rossi, campion mondial cu Squadra Azzura în anul 1982. Nu vor lipsi de la Iași nici finalistele din acest an ale turneului final al Campionatului Național de minifotbal de la Roman, campioana Ploiești 2010 și vicecampioana Design Construct Brașov (deținătoarea Cupei Magic). În marea finală de la Roman s-au impus ploieștenii cu scorul 3-2 după executarea loviturilor de departajare (la finalul timpului regulamentar scorul a fost egal, 1-1). Vor participa 32 de echipe, tot atâtea câte au luat startul la Cupa Mondială din Brazilia. Nu va lipsi nici finalista Cupei Prieteniei de la Rio, de aceea organizatorii spun că „Mondialul din Brazilia se va muta la Iași la sfârșitul lunii august”. Lista echipelor care s-au înscris până acum la Cupa Magic este următoarea: Ploiești 2010 (campioana națională), Design Construct Brașov (campioana de anul trecut a Cupei Magic, finalistă a CN), Consiliul Județean Buzău (campioana Cupei României), Fortuna Buzău, Bentel Cluj (finalista Cupei Prieteniei din Brazilia), Voința DEEP SERV Focșani (finalista de anul trecut a Cupei Magic), DoctorGSM & Project Global Focșani, Oz Er Golden Bacău, Fenix Piatra Neamț, TCE 3 brazi Roman, Pabo Team Pașcani, Åžtiința Galați, Deltarom Tulcea, Tanzmannscaft București, Liberto Iasi, Dinamo Imperium Iasi, Salvatorii Vaslui, UTI Iasi, Herta Alse Floresti, Delta Force Tulcea, Colosseum 2005 Iași, Coriolan Bacău, Zimbrul Vaslui, Terwa Brașov, Lis Affair Tomești, Unistil Bîrlad, Neatza & Prietenii București

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?