Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628
Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628

Hugh Laurie i-a cucerit pe români


Cântărețul britanic Hugh Laurie le-a oferit românilor, sâmbătă seară, la concertul susținut la Sala Palatului, ocazia de a porni într-o călătorie muzicală de aproximativ două ore, timp în care au putut asculta melodii vechi de peste o sută de ani și povești spuse cu umor, la un pahar cu whisky.
Sâmbătă seară, la puțin timp după ora 20.00, cei aproximativ 4.000 de spectatori prezenți la Sala Palatului din Capitală îl aplaudau pe actorul și cântărețul Hugh Laurie, cunoscut și îndrăgit în special pentru rolul medicului excentric din serialului de televiziune „Dr. House”. După ce Hugh Laurie a prezentat trupa alături de care urma să cânte, The Copper Bottom Band, persoanele prezente la Sala Palatului au aplaudat intens, iar entuziasmul lor nu a scăzut deloc pe parcursul serii. 
Replica „Bună seara, București”, rostită de Hugh Laurie într-o română cu accente britanice, a stârnit reacții puternice în sală, oamenii aplaudându-l neîncetat. Coverul după piesa formației The Dixie Cups „Iko Iko” a deschis seara într-o notă optimistă și încărcată cu veselie. „Mulțumesc, București!”, a spus Hugh Laurie, la finalul piesei, și a continuat cu „And that’s it!” (Asta este tot, n.r), spre amuzamentul celor din sală. „Mi-e teamă că asta este tot ce știu. Vă cer scuze. Sunt un englez idiot tipic. Ce pot să spun? Este teribil”, a spus Hugh Laurie. „Este cineva aici care vorbește engleza?”, a mai spus charismaticul artist, întrebare care a adus zâmbetul pe fețele oamenilor.
Îmbinarea dintre muzică și replicile pline de umor, care l-au ajutat să comunice cu publicul, i-au adus lui Hugh Laurie aplauze intense din sală, pe tot parcursul concertului. Astfel, artistul nu a pierdut ocazia de a le mulțumi românilor că au venit să-l vadă în concertul de la Sala Palatului. „Este absolut minunat să văd atâția oameni în acest oraș frumos. Mulțumesc foarte mult. Este incredibil. Trebuie să recunoaștem, v-ați asumat un risc venind în această seară aici. Nu știți la ce să vă așteptați. Unii dintre voi s-ar putea să știți că, până de curând, am fost actor. Este destul de ciudat. Ești obișnuit cu cineva să facă un anumit lucru, apoi face altceva. (…) Dacă am fi împreună într-un avion și vocea pilotului s-ar auzi și ar spune «până de curând am fost igienist dentar, dar să zbor este ceva ce mi-am dorit întotdeauna să fac», ați fi un pic agitați. Nu vă condamn. Vreau să vă asigur că sunteți pe mâini foarte bune cu doamnele și domnii din spatele meu, cea mai bună formație din lume, The Copper Bottom Band”, a mai spus Hugh Laurie. 
Simțul umorului l-a însoțit pe artist pe tot parcursul concertului și astfel a reușit să dialogheze într-un mod plăcut cu publicul. Așadar, pentru următoarea piesă din repertoriul stabilit pentru concertul de la București, Hugh Laurie a spus că are nevoie ca publicul să cânte alături de el.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?