GALERIE FOTO: Copii eminenți, maltratați și izgoniți de bătăile tatălui, au nevoie de o locuință!

Au fost înjurați, umiliți, loviți cu palma, cu pumnul, au fost jigniți, bătuți cu bâta, au văzut cum le-a fost maltratată mama, cum a legat-o, cum i-a rupt mâna într-un acces de furie, cum a amenințat-o… Au trăit terorizați ani în șir, au fost bătuți din cele mai idioate motive, au fost obligați să rabde de foame ca să aibă el ce să bea, să se îmbete, să-i ia iar la omor, să le facă zilele și nopțile iad… Și în tot acest iad, ei au reușit să crească, să se iubească, să se sprijine între ei și să devină elevi eminenți! Și-au propus să folosească singura lor bogăție – inteligența – ca să-și construiască alături de mamă și departe de bestia de tată, o altă casă, un alt drum. Unul liniștit și împlinit, care a început deja acum trei luni, când mama și-a luat cei patru copii și a cerut ocrotire la Adăpostul temporar al DGASPC Vrancea. De frică să nu-i omoare. E vorba de patru frați, unul care a trecut în clasa a X-a la Colegiul Cuza cu media 9.11, altul care a luat examenul de Evaluare Națională cu 9.40 (9.80 la română și 9 la mate), având media claselor de gimnaziu 9.91, cel de-al treilea a absolvit clasa I cu premiul I, iar mezinul, de doar cinci ani, pregătindu-se de clasa pregătitoare. Citiți povestea acestor copii incredibili care au răzbit, indiferent de coșmarul în care au trăit. Singura lor dorință este să se poată muta, atunci când se termină perioada de găzduire în Adăpost, într-o casă și să nu-și mai vadă niciodată tatăl, care oricum, are ordin de protecție! Așadar, dacă cineva are o locuință în care nu mai stă nimeni și dorește să-i ajute pe acești copii remarcabili, dacă cineva are generozitatea de a asigura o casă acestei familii, poate suna la Adăpostul Temporar, la telefon 0237.221.051.

    Nimeni nu și-ar da seama acum, privind-o pe cea căreia îi vom spune Ana și pe cei patru copii ai săi că sunt pur și simplu supraviețuitorii unui coșmar! Poate din când în când, un observator mai fin ar bănui pe figura mamei câte un moment de împietrire evadat din adâncul vieții ei chinuite. Moment pasager însă, fugărit pe loc de sentimentul de împlinire și dragoste profundă, de mulțumirea dată de copiii săi. Patru băieți, patru copii vrednici de ale căror realizări n-a avut răgazul să se bucure pe deplin până acum. Fiindcă toată viața a trebuit să-i apere. Să-i ferească, atât cât a putut, de bătăi. Și care, la rândul lor, au încercat s-o scoată pe ea de sub pumnii  tatălui…    
Până și cei mai mici, de cinci și de opt ani, par să priceapă că au ajuns într-un loc în care copilăria are alt gust, alt miros decât copilăria de acasă. Că ea înseamnă culoare, joacă, veselie, că „De-a baba oarba” se poate juca și altfel decât atunci când ei fugeau disperați, căutând o gaură de șarpe în care să se ascundă de câte ori le venea tatăl furios acasă… Iar cei doi băieți mai mari, cărora le vom spune Doru (14 ani) și Victor (17 ani), care au trăit din plin, pe pielea și sufletul lor, violențe greu de închipuit, par că și-au închis în ei înșiși traumele și au decis ca singurul scop al vieții să le fie împlinirea!
    Sunt doi băieți frumoși, înalți, demni, cu priviri dezarmant de calde și sincere, inteligente, care și-au făcut din mințile lor strălucite arme veritabile! Arme de neînvins pe drumul devenirii lor, pe acel drum cu sens unic la capătul căruia îi așteaptă independența și împlinirea! Doru vrea să se specializeze în domeniul IT, iar Victor dorește să devină psiholog, să „repare” suflete în suferință…
    Privindu-i, ai zice că sunt copiii perfecți! Auzind ce rezultate au, orice părinte le-ar putea invidia mama! Dar aflarea condițiilor inumane în care au obținut acele rezultate, ar amuți de uimire pe oricine!

    Lecții pe-un colț de masă, sub teroarea tatălui

    Obișnuim să ne dăm peste cap pentru copiii noștri, să le amenajăm dacă nu mediul perfect, cel puțin unul decent, unde să se joace, unde să se spele și mai ales, unde să-și facă lecțiile. Avem pretenții să obțină rezultate strălucite, străduindu-ne care cum putem să le oferim tot ceea ce au nevoie. Iar când cu toate acestea, răsfățații nu ajung să ne satisfacă pretențiile, când notele nu sunt la nivelul așteptărilor noastre, unii ne stoarcem mințile să aflăm unde am greșit, alții dimpotrivă, ne simțim trădați, considerând că n-avem nicio vină! Nici măcar nu ne punem problema că s-ar putea întâmpla și invers! Așa ca în cazul lui Doru și Victor!
    Cu toate că timp de aproximativ patru ani au trăit fiecare clipă a vieții lor cu teroarea în suflet, sădită temeinic de bestia care le este tată, cu toate că în urmă cu trei luni s-au smuls din fosta lor viață, schimbând inclusiv școala de la țară cu cea de la oraș, ei s-au dovedit de neînvins! Victor a absolvit clasa a IX-a la Colegiul Cuza cu media 9.11, Doru a luat examenul de Evaluare Națională cu 9.40 (9.80 la română și 9 la mate), având media claselor de gimnaziu 9.91, cel de-al treilea a absolvit clasa I cu premiul I! Și asta în condiții de stres maxim, de schimbare majoră a existenței lor, „altfel mediile mele și notele de la capacitate erau 10!”, mă surprinde Doru. „Tata a început rău cu bătăile și scandalurile cam acum patru ani. De când a murit mama lui, bunica noastră, a început totul. A murit chiar de ziua lui”, spune Doru.
     „A început cu o palmă”, completează mama lui. „Apoi două, apoi trei… Până a ajuns la bătăi crunte. A început să dea rău și în copii. Ne jignea, ne făcea în toate felurile, pe cel mare l-a făcut avorton, i-a zis să dispară că bagă cuțitul în el…”, a mai zis Ana. „Odată m-a bătut fiindcă nu-i plăcea freza mea. A aruncat cu o perie în mine și m-a lovit rău la cap”, și-a amintit Doru. „Ne trimitea mereu după băutură, la magazin. Ne înjura, dădea în noi cu ce apuca. Cât a fost mama plecată la muncă, Victor făcea mâncare, spăla, îi îngrijea pe cei mici. Eu trebuia să fac aprovizionarea”, a mai povestit Doru. Și asta, în condițiile în care Victor făcea zilnic naveta la Focșani.
Ca să nu cheltuie bani, bietul adolescent mergea pe jos trei kilometri până la  gara din comună, se suia în tren și în Focșani o lua din nou pe jos până la Colegiul Cuza, tot ca să economisească. Iar când se întorcea acasă, băiatul cel mare, împreună cu fratele său, încercau să-și facă lecțiile în condițiile cele mai crunte. „Aveam trei camere acolo, dar stăteam doar în două, că una nu era încălzită. Învățam pe un colț de masă, unde era și televizorul și tata îl dădea mereu tare, zicea «lasă, că aveți timp să învățați». Când nu puteam să învățăm acolo, ne duceam pe unde mai găseam liniște sau eu mai învățam dimineața, după ce pleca el de acasă”, a spus Doru.

     I-a rupt mâna în bătaie

    Acum trei luni, Ana a hotărât să-și ia copiii și să plece. Încă o amenințare din partea bărbatului i-a băgat spaimă de moarte în suflet. „Pe 4 aprilie venisem de la muncă, lucrasem de noapte și el se pregătea să plece, că mai lucra cu ziua. Mai aveam 30 de lei în casă și i-a luat. I-am zis că mă lasă fără mâncare la copii, mi-a zis că n-am decât să iau pe datorie. I-am zis că e prea mare datoria, că și așa achitam cât puteam din alocațiile copiilor. Și atunci mi-a zis, pe un ton care m-a băgat în sperieți: «las că vezi tu ce pățești când vin acasă!». Mi-a zis-o pe un ton groaznic, știam ce poate face, putea să mă și omoare într-un acces de furie. Am luat copiii, chiar dacă încă era școală, și am plecat. Aflasem de acest Adăpost de la doctorița de familie, în urmă cu un an”, a povestit Ana.
    În urmă cu un an, când a ajuns la dispensar cu mâna ruptă. I-o rupsese el, cu o cruzime de neimaginat. „Nu prea am spus eu ce ni se întâmplă, dar cred că vecinii știau. Când am ajuns la doctoriță, am hotărât că dacă mâna nu-i ruptă, să nu-i spun nici ei, dar dacă-i ruptă să spun. M-a întrebat direct, cine mi-a făcut așa ceva. M-a trimis la Focșani la Urgențe. A chemat asistența socială, poliția din comună. Mi-au zis că totul depinde de mine, să fac plângere eu. N-am făcut. Mă gândeam că n-am cum să mă descurc cu patru copii, am sperat să fie mai bine. I-am zis să se schimbe, că altfel plec. Dar nu s-a potolit. A devenit tot mai agresiv. Orice putea constitui pretext pentru care să ne bată, să ne jignească. Odată a început fiindcă nu i-am făcut oala de zece litri plină cu mâncare. I-am făcut doar o pungă de păstăi cu sos, că atât am avut. I-am explicat că n-am din ce să fac. El a zis: «ce, comentezi? Nu taci? Vrei să-ți rup și mâna cealaltă?». Și a început bătaia”, a povestit Ana în timp ce fiul ei, Doru, își amintea până și datele exacte în care s-au produs cele mai crunte bătăi.

     Cere bani și-și amenință familia la telefon

    De trei luni, de când au ajuns în centrul DGASPC, pentru cei patru frați și mama lor a început cu adevărat o nouă viață. Femeia mărturisește că nici acum nu-i vine să creadă că într-adevăr, când ajungi într-o astfel de situație există cu adevărat oameni care să te ajute, așa cum li s-a întâmplat lor. Nu doar că stau în condiții civilizate, că mănâncă în liniște și că celor patru copii li s-a asigurat continuitatea școlii. Consiliată și sprijinită de specialiștii Centrului, Ana a mers în instanță, unde a obținut, ca s-o apere de bărbatul ei violent, ordin de protecție. 
„Nu are voie să se apropie de mine sau de copii la mai puțin de 150 de metri. Dacă încalcă ordinul, face pușcărie! Acum mi-am dat seama că îi este frică de pușcărie, acum văd eu cât de fricos și laș este. Că înainte făcea totul ca și cum ar fi fost atotstăpânitor!”, spune ea. „Dar chiar și așa, sună de 100 de ori pe zi, l-a amenințat pe Victor că va pune golanii să-l bată la liceu. A avut tupeul să ceară bani pentru lumină! Adică, noi suntem cinci, și el singur, și tot nu se poate descurca! A sunat și a cerut numărul de telefon al fostei patroane a mamei să se certe cu ea ca să nu ne ajute. I-a zis mamei că n-avem unde merge, că o să ajungem să facem trotuarul!”, a adăugat, revoltat, Doru.

     „Acolo nu mai e acasă”

    Ana spune că va continua să se distanțeze definitiv de bărbatul care le-a făcut viața iad. Acum, că în urma consilierii psihologice și a sprijinului oferit în centru s-a stabilizat emoțional după trauma suferită de-a lungul anilor, acum când a văzut că se poate supraviețui și fără prezența terorizantă a bărbatului, când a văzut că acesta nu este stăpânul lor și a reușit să depășească sentimentul de umilință și inferioritate pe care i l-a inoculat, ea spune că este convinsă să divorțeze. „Cei de aici m-au ajutat, am contactat un avocat care să mă reprezinte. Serviciu am, lucrez ca bucătăreasă aici, în Focșani, iau salariul minim, dar ne limităm la cât avem. Singurul lucru care mă îngrijorează este ce vom face după ce va trebui să plecăm de aici. Copiii trebuie să meargă la școală, sunt copii tare buni și vreau cu orice preț să continue studiile. La el (tatăl copiilor -n.r.) nu ne vom mai întoarce niciodată!”, a spus, cu convingere, Ana. „Acolo nu mai e acasă”, a completat și Doru. „O să ne facem noi împreună altă acasă. Vom învăța și trebuie neapărat să reușim să devenim ce ne-am propus!”, zice el, și pur și simplu n-ai cum să nu-l crezi! Notele sale, obținute în condiții îngrozitoare, stau mărturie!
    Ieri, în camera unde au primit găzduire era doar el și mama lui. Cei mici au plecat să se zbenguie alături de ceilalți copii din Adăpost, în soarele de afară. Iar Victor își făcea orele de voluntariat la centrul „Micul Prinț”. „Dorește să ajute și a decis că vrea să facă voluntariat în această vacanță. E un băiat extrem de responsabil și inteligent”, a declarat Violeta Pavelescu, șefa Adăpostului Temporar pentru Copilul Abuzat.

  Sărbătoriți pentru prima oară în viața lor, pentru rezultatele școlare

    De când sunt în Adăpost, specialiștii acestuia au încercat să le facă viața cât mai frumoasă Anei și copiilor ei. Au participat la o excursie la București, unde au vizitat printre altele și Muzeul Antipa. „Doru a spus că a mai fost o dată aici, dar nu mai ține minte prea multe că era prea supărat, era imediat după o bătaie încasată de mama lui de la tată”, a spus Violeta Pavelescu. „Băiețelului de opt ani i-am serbat ziua de naștere. Iar vineri, pe 4 iulie, pentru cei doi frați mai mari, cu rezultate remarcabile la învățătură, dar fără a-l omite pe cel din clasa I, care este premiant, am organizat o petrecere surpriză. Am dorit să simtă că apreciem astfel efortul și implicarea lor de a realiza ceva remarcabil care să-i ajute pe viitor, ei având deja obiective privind profesiile în care vor lucra. La petrecere au participat toți cei peste 20 de copii din Adăpost, plus personalul. Frații au fost foarte uimiți de surpriză, iar mama lor vizibil emoționată. Nu știu dacă au mai avut până acum parte de așa ceva… Au servit tort, suc și fructe și au fost foarte fericiți”, a povestit Violeta Pavelescu. 
Ea a precizat că surprizele destinate lui Doru și Victor nu se opresc aici. La inițiativa unor oameni de afaceri din Clubul Rotary, ei vor pleca, în data de 17 iulie, pentru o săptămână, într-o tabără pe litoral. Vor vedea marea pentru prima dată în viața lor! „Domnii de la acest Club ne-au dat și o bursă de 400 lei, am fost împreună la Carrefour și ne-au cumpărat telefon, o minge pe care mi-o doream, articole de igienă, îmbrăcăminte. Ne-am bucurat foarte mult! Astăzi ne vom întâlni din nou cu ei”, a spus Doru.
   

       Au nevoie de o casă!

    În Centrul în care se află în prezent cei patru frați împreună cu mama lor, regulamentul spune că nu pot sta mai mult de șase luni. Trei luni au trecut deja și chiar dacă sunt mult mai liniștiți, echilibrați psihic și mai încrezători în viitorul lor, știu că la un moment dat vor trebui să plece. Teoretic, peste doar trei luni sau poate peste puțin mai mult, dacă vor obține o prelungire. Datorită rezultatelor lor școlare, a felului lor de-a fi, personalul Centrului și toți cu care au intrat în contact i-au îndrăgit și încearcă să-i ajute. Ajutorul esențial însă, constă în găsirea unei case în care să li se permită să locuiască după ce vor pleca din centru. Din salariul ei de 600 de lei net, Ana nu crede că va putea plăti și gazdă, și cele necesare copiilor săi. De întors la casa bărbatului nici nu se mai pune problema.
    Singura salvare ar putea veni de la autoritățile care să le acorde șansa unei locuințe sociale. Sau de la un om cu suflet, care poate are pe undeva o casă nelocuită, de care vrea să îngrijească cineva, în schimbul găzduirii… Dacă aveți așa ceva și mai ales omenia de a da astfel un sprijin real acestor copii remarcabili, nu ezitați să sunați la Adăpostul DGASPC, telefon 0237.221.051, persoană de contact Violeta Pavelescu, șefa Adăpostului. Cine știe, poate că în timp, când vor deveni ceea ce vor să devină, ei vă vor întoarce cumva binele pe care li l-ați făcut!

          Nu acceptați bătaia! Cereți ajutor!

 
    Persoanele care se află în situația Anei și a copiilor săi trebuie să știe că prima palmă, o dată încasată, nu va fi niciodată ultima. Va fi începutul șirului de scandaluri și bătăi ce pot ajunge să le pericliteze viețile. De aceea, aceste persoane trebuie să găsească în ele curajul de a cere ajutor neîntârziat și, acolo unde există și copii, de a și-i duce la adăpost! De exemplu, victimele violenței în familie pot suna la telefonul copilului 0237.983, la numărul de telefon al Centrului Maternal și Adăpostului temporar, 0237.221.051 sau la cel al Crucii Roșii Vrancea, 0237.206.961. Acolo vor găsi specialiști care să le ajute să depășească situația.
    Mai mult, victimele violenței în familie se pot adresa instanței, pentru emiterea unui ordin de protecție prin care aceasta să dispună cu caracter provizoriu una ori mai multe dintre următoarele măsuri – obligații sau interdicții, potrivit Legii nr. 217/2003, republicată în 2012: evacuarea temporară a agresorului din locuința familiei, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate; reintegrarea victimei și, după caz, a copiilor, în locuința familiei; limitarea dreptului de folosință al agresorului numai asupra unei părți a locuinței comune atunci când aceasta poate fi astfel partajată încât agresorul să nu vină în contact cu victima; obligarea agresorului la păstrarea unei distanțe minime determinate față de victimă, față de copiii acesteia sau față de alte rude ale acesteia ori față de reședința, locul de muncă sau unitatea de învățământ a persoanei protejate; interdicția pentru agresor de a se deplasa în anumite localități sau zone determinate pe care persoana protejată le frecventează ori le vizitează periodic; interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod, cu victima; obligarea agresorului de a preda poliției armele deținute; încredințarea copiilor minori sau stabilirea reședinței acestora.
    Prin aceeași hotărâre, instanța poate dispune și suportarea de către agresor a chiriei și/sau a întreținerii pentru locuința temporară unde victima, copiii minori sau alți membri de familie locuiesc ori urmează să locuiască din cauza imposibilității de a rămâne în locuința familială. Totodată, instanța poate dispune și obligarea agresorului de a urma consiliere psihologică, psihoterapie sau poate recomanda luarea unor măsuri de control, efectuarea unui tratament ori a unor forme de îngrijire, în special în scopul dezintoxicării. Încălcarea oricăreia dintre măsurile prevăzute și dispuse prin ordinul de protecție constituie infracțiunea de nerespectare a hotărârii judecătorești și se pedepsește cu închisoare de la o lună la un an. Împăcarea părților înlătură răspunderea penală, iar în caz de condamnare, nu se poate dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei.