Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617

Conducerea SAJ Vrancea, la discuții cu Raed Arafat


Conducerea Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Vrancea a participat, în weekend-ul care tocmai a trecut, la Consiliul Național al Federației Naționale Sindicale „Ambulanța” din România (FNSAR), ce a avut loc în stațiunea Eforie Nord. La întâlnire au participat comitetele directoare ale tuturor serviciilor județene de ambulanță, dar și secretarul de stat în MAI, Raed Arafat, și alți oficiali din Ministerul Sănătății. 
În cadrul întâlnirilor s-a discutat despre stadiul încheierii contractului colectiv de muncă la nivel de unitate pe anul 2014 în Serviciile de Ambulanță și drepturile membrilor de sindicat, prezentarea demersurilor făcute de FNSAR în relația cu miniștrii ministerelor de decizie privind modificarea și completarea Legii pensiilor unice, în vederea reducerii limitei de vârstă privind pensionarea personalului operativ de intervenție din Serviciile de Ambulanță, propuneri de modificare a Codului Rutier, care să ducă la protejarea și prioritizarea ambulanțelor în trafic, când acestea se află în misiune. 
De asemenea, s-a discutat și despre situația parcului auto și despre buget. „S-a discutat despre rectificarea bugetară, care va fi făcută la finele semestrului al doilea, despre situația parcului auto, salarizarea personalului. Ne-am întâlnit cu secretarul de stat Raed Arafat și alți oficiali din Ministerul Sănătății”, a  precizat managerul SAJ Vrancea, medicul Vitalie Bețișor. 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?