Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619
Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619

Absolvenții Școlii „Vasile Alecsandri” dau examenul final la „Hippocrate”


Elevii din anul terminal de la Școala Postliceală Sanitară „Vasile Alecsandri” din Focșani vor susține examenul final la Școala Postliceală Sanitară de Stat „Hippocrate”. Pentru că există discuții în contradictoriu între persoanele care conduc Școala Postliceală Sanitară „Vasile Alecsandri”, reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean au decis, în baza legii, ca examenul de absolvire să fie susținut la o școală similară. „S-a găsit un articol în ordinul de ministru pentru situațiile neprevăzute, cum este și aceasta. Am văzut că lucrurile nu s-au putut clarifica și mergem cu examenul la Școala de stat «Hippocrate». Am primit acordul Ministerului, am transmis și către cele două unități școlare, cea acreditată să își anunțe candidații, iar Școala «Hippocrate» să se pregătească pentru a-i putea prelua pe acești candidați”, a precizat inspectorul școlar general Vasilica Zaharia. 
Aceasta a mai precizat că, în cursul zilei de ieri, a trimis și reprezentantului de la Iași al Școlii Sanitare „Vasile Alecsandri” o înștiințare cu privire la decizia luată. 

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?