Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617

Banii economisiţi prin retragerea militarilor din Afganistan, folosiţi pentru recompensarea lor


Fondurile din bugetul Ministerului Apărării care vor fi economisite prin retragerea trupelor românești din Afganistan vor fi folosite pentru mai buna pregătire, dar și recompensare a militarilor, varianta fiind de majorare a veniturilor acestora, a declarat premierul Victor Ponta. „Varianta nu poate fi decât de creștere a veniturilor pe care le au militarii noștri și vorbesc de acele unități care s-au pregătit, au fost în prima linie în ultimii ani și au o capacitate extraordinar de importantă și recunoscută de aliații noștri. O să avem categoric, pentru 2015, cheltuieli mult mai puține pentru că nu mai avem atâtea trupe în Afganistan. Cam 30% din bugetul Ministerului Apărării era dedicat operațiunilor din Afganistan și ideea este ca acei bani pe care îi economisim, nemafiind în teatrul de operații, să îi folosim pentru mai buna pregătire și recompensare a militarilor noștri”, a spus Ponta. 
Premierul s-a aflat, duminică, în Afganistan, unde a asistat la începerea procedurilor de retragere a trupelor românești. În ultimii 12 ani, România a participat la acțiunile NATO din Afganistan cu un efectiv total de 25.000 soldați. NATO a anunțat că, anul acesta, își va retrage trupele din Afganistan, după 2014 urmând să mai rămână doar o parte dintre soldații Alianței.

Articolul precedent
Articolul următor

4 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?