Ediția: Luni 3 iunie 2024. Nr. 6640
Ediția: Luni 3 iunie 2024. Nr. 6640

Turiști germani împotmoliți pe un drum din Paltin


Zece turiști germani au rămas împotmoliți cu mașinile pe un drum de țară, pe raza satului Ghebari, comuna Paltin. Nemții se aflau în două microbuze și două autoturisme. „Ghidați” de GPS-uri, ei au ajuns cu mașinile pe un drum de țară, care nici  măcar nu este practicabil, și nu au mai putut ieși de acolo. Au avut noroc că o persoană a trecut prin zonă și i-a găsit. Chiar dacă vrânceanul nu s-a putut înțelege cu turiștii, el și-a dat seama că aceștia au o problemă. Întrucât omul nu avea telefon, a luat aparatul unuia dintre germani și a sunat la 112, cerând ajutor.  
În urma apelului primit prin 112, s-a luat legătura cu reprezentanții Comitetului Local pentru Situații de Urgență, care au trimis la fața locului un vehicul de teren pentru a scoate mașinile turiștilor de pe drumul impracticabil. Întrucât mașina de teren nu a făcut față situației, la fața locului a ajuns apoi un TAF. 
 Tudorel Bîtcă, primarul comunei Paltin, ne-a spus ieri, în jurul orei 16.00, că după ce aveau să fie scoase de pe drumul impracticabil, mașinile germanilor urmau să ajungă în Prahuda. „Sunt la fața locului și în maxim o oră (ieri după-amiază, ora 17.00 – n.r), le vom scoate. Sunt vreo 10 persoane în două microbuze și patru mașini. Au spus că GPS-ul i-a adus pe drumul acesta, în zona Ghebari. Este un drum de țară, nepracticabil. Nici nu știu cum au ajuns aici, ei trebuia să o ia pe un drum de piatră, dar nu l-au nimerit. Suntem aici și îi ajutăm să iasă. Nu au altfel de probleme, nu sunt răniți, nu au pățit nimic. Doar că nu pot ieși cu mașinile de aici”, ne-a spus Tudorel Bîtcă, primarul comunei Paltin. 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?