Ediția: Joi 10 Iulie 2025 Nr. 6917

Ce trebuie să facă șoferii dacă sunt implicați în accidente rutiere


Tot mai mulți șoferi, care provoacă accidente rutiere, pleacă de la locul faptei. Este bine de știut că aproape toți șoferii implicați în astfel de incindente au fost depistați de oamenii legii și trași la răspundere. De cele mai multe ori, ei motivează că victimele nu au suferit răni și nu au dorit să meargă la spital. Chiar și așa, potrivit legii, șoferii au obligația să anunțe poliția. 
 Șoferii inconștienți, care provoacă accidente rutiere după care părăsesc locul faptei, le dau bătăi de cap polițiștilor. Astfel de cazuri se întâmplă destul de des și de cele mai multe ori, șoferii inconștienți sunt identificați de oamenii legii și trași la răspundere. Cazurile în care șoferii să nu fie găsiți sunt destul de rare. De cele mai multe ori, cei implicați în astfel de accidente spun că victimele nu au fost rănite și au refuzat să meargă la spital. Cu toate acestea, șoferii au obligația să anunțe poliția. Nenumărate au fost situațiile când victimele au mers ulterior la spital. 
 Polițiștii transmit că în situația în care un conducător de vehicul sau autovehicul este implicat într-un accident rutier, iar victima refuză să meargă la spital sau spune că nu a pățit nimic, obligația șoferului este aceea de a rămâne la locul accidentului, de a nu modifica sau înlătura urmele produse și de a anunța imediat poliția, chiar dacă victima a plecat de la locul accidentului. Această obligație este prevăzută de art. 77 al. 1 din OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată și modificată. 
Mai mult, legea prevede că orice persoană care știe despre producerea unui accident de circulație, în urma căruia au rezultat victime omenești, este obligată să anunțe de îndată poliția și să apeleze numărul de urgență 112. „Sunt foarte multe situații în care victima, deși inițial susține că nu a suferit vătămări și nu solicită ambulanța sau nu dorește să fie transportată la o unitate spitalicească, după trecerea șocului survenit în urma implicării într-un astfel de eveniment, încep să apară durerile, victima se resimte și solicită ambulanța sau se deplasează ulterior la unitatea medicală pentru investigații”, ne-a precizat inspectorul principal Cătălin Manea, din cadrul Serviciului Poliției Rutiere Vrancea. 
 În aceste situații polițiștii întocmesc dosar penal conducătorului auto care nu a anunțat accidentul, reținându-se în sarcina acestuia, pe lângă infracțiunea de vătămare corporală din culpă, și cea de părăsire a locului accidentului.
        Ce faceți în cazul unei tamponări
 Cu totul altă situație este aceea în care din accident nu au rezultat victime omenești, fiind vorba de o simplă tamponare între autovehicule. Polițiștii transmit că în această situație, obligația celor implicați este de a scoate imediat vehiculele în afara părții carosabile, ori dacă starea acestora nu o permite, de a le deplasa cât mai aproape de bordură sau acostament, semnalizându-le prezența. Apoi, cei implicați au mai multe opțiuni. Astfel, șoferii implicați în accident pot încheia între ei o constatare amiabilă de accident (cu excepția situației în care sunt implicate trei sau mai multe vehicule) având grijă la completarea rubricilor din dreptul fiecărui participant și apoi semnarea de către ambii a formularului. De asemenea, ei se pot prezenta la unitatea de poliție competentă pe raza căruia s-a produs accidentul în termen de cel mult 24 de ore de la producere pentru întocmirea documentelor de constatare (cu excepția situației în care autovehiculul este asigurat facultativ CASCO și accidentul a avut ca rezultat numai avarierea propriului vehicul).
 Atenție mare! În cazul în care nu se încheie constatarea amiabilă de accident, trecerea termenului de 24 de ore pentru a se prezenta la poliție în vederea întocmirii documentelor de constatare se sancționează cu amendă cuprinsă între 340 și 425 lei si suspendarea dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile.
       Recomandări pentru a nu fi implicați în accidente de circulație
 Polițiștii spune că trebuie să conduceți cu prudență și să adaptați viteza în funcție de condițiile de trafic, vreme, vizibilitate și starea carosabilului. Respectați semnificația celorlalte indicatoare rutiere amplasate în zonă (interzicerea depășirii, limitări de viteză, indicatoare de stabilire a priorității etc.) Asigurați-vă temeinic la punerea în mișcare, la efectuarea virajelor și a depășirilor și semnalizați din timp orice schimbare a direcției de mers.
 Purtați centura de siguranță și solicitați pasagerilor din auto să procedeze în același mod, iar pentru siguranța copiilor, asigurați-i pe aceștia în dispozitivele speciale adaptate vârstei sau greutății copiiilor. Sporiți atenția în zonele semnalizate cu indicatorul „Punct negru” și conduceți autovehiculele numai după ce v-ați odihnit suficient în prealabil și efectuați opriri frecvente în situația parcurgerii unor distanțe mai lungi.  
Păstrați o distanță corespunzătoare în mers față de alte autovehicule care circulă în același sens și acordați atenție sporită celorlalți participanți la trafic: pietoni (în special copii și bătrâni), bicicliști, conducători de mopeduri, motocicliști și conducători auto începători, anticipând eventualele manevre imprudente ale acestora.
Pentru evitarea situațiilor primejdioase, nu dați curs provocărilor altor participanți la trafic și evitați altercațiile ori șicanările reciproce.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?