Ediția: Vineri 31 Mai 2024. Nr. 6638
Ediția: Vineri 31 Mai 2024. Nr. 6638

Colectă de rechizite şi îmbrăcăminte pentru frații Sabo


Membrii familiei Sabo, a cărei situație disperată a fost prezentată pe larg de Monitorul de Vrancea în edițiile anterioare, vor fi ajutați și de copiii clasei a VII-a B de la Școala Generală „Alexandru Vlahuță” din Focșani. Sâmbătă, între orele 9.00-12.00, la Ceasul Rău, elevii vor organiza o colectă de rechizite și îmbrăcăminte, pe care le vor dona celor doi frați Sabo. „Fiica mea, Mara Neagu împreună cu o colegă (Cătălina Neagu), eleve în clasa a VII-a B la Școala Generală «Alexandru Vlahuță» – colege de școală cu mezina familiei Sabo, a inițiat organizarea unei acțiuni de binefacere, ce va avea loc sâmbătă 31 mai, între orele 9.00 – 12.00 și va consta în colectarea de îmbrăcăminte și rechizite (necesare de acum pentru viitorul an școlar) pentru cei doi copii. La inițiativa lor au mai răspuns încă 8 elevi, așa că vor fi un grup de 10 adolescenți ce vor participa la această acțiune. Au conceput și multiplicat o serie de fluturași, prin care vor face cunoscut numărul de telefon și de cont al domnului Sabo și pe care le vor împărți prin zona centru a municipiului celor ce doresc să sprijine financiar această familie.  Menționez că au obținut acordul scris al domnului Sabo, iar mâine (astăzi-n.r.) vor obține și aprobarea Primăriei Focșani pentru această activitate”, ne-a scris Cristian Neagu, tatăl Marei, una dintre elevele implicate în proiect.  
Secretarul municipiului, Eduard Corhană, ne-a precizat că tinerii vor primi aprobarea în cursul zilei de astăzi. 
  

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?