Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627
Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627

Accidente anchetate de polițiști


Un bărbat de 52 de ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea, a ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean „Sfântul Pantelimon” Focșani, miercuri. El le-a spus cadrelor medicale că a fost victima unui accident rutier. 
 Imediat, reprezentanții unității medicale au anunțat poliția, iar în urma verificărilor efectuate a rezultat că, într-adevăr, bărbatul a fost victima unui accident rutier, produs în dimineața aceleiași zile, la Panciu. În timp ce traversa strada, el a fost acroșat de o mașină, la volanul căreia se afla o femeie din localitate. „La data de 21 mai a.c., ora 11.00, angajații UPU Focșani au sesizat faptul că T. Gheorghe, de 52 ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea, susține faptul că a fost victima unui accident rutier. În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit faptul că la ora 08.00, pe str. Grivița, din orașul Panciu, bărbatul a traversat strada fără să se asigure și a fost accidentat de un autoturism condus de G. Ramona Cristina, de 36 ani, din localitate. Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cu exactitate a modului de producere a evenimentului”, ne-a declarat inspectorul principal Bogdan Toader, purtătorul de cuvânt al IPJ Vrancea. 
 Un alt accident s-a produs la Homocea. Un biciclist a fost acroșat de un autoturism, în timp ce efectua un viraj la stânga. În urma accidentului, biciclistul, care nu s-a asigurat la efectuarea manevrei, a fost rănit ușor. „La data de 21 mai a.c., ora 10.45, pe DN 11A în comuna Homocea, P. Gheorghe, de 60 ani, din localitate, în timp ce se deplasa pe o bicicletă, nu s-a asigurat corespunzător la efectuarea virajului la stânga, moment în care a fost acroșat de autoturismul marca Dacia, condus pe aceeași direcție de B. Vasile de 39 ani. În urma producerii accidentului a rezultat rănirea ușoară a biciclistului. Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cu exactitate a modului de producere a evenimentului”, a adăugat inspectorul principal Toader. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?