Ediția: Duminică 12 Mai 2024. Nr. 6621
Ediția: Duminică 12 Mai 2024. Nr. 6621

Măicuțe izolate la Dălhăuți, 200 de familii izolate în Gura Caliţei


Alunecările de teren au rupt drumul comunal care asigură accesul către Mănăstirea Dălhăuți pe o lungime de aproape patru sute de metri. Problemele au apărut încă din noaptea de Înviere când credincioșii au mers pe jos până la mănăstire. Primarul Ștefan Moscu spune că s-a intervenit pentru a nivela izolat pragurile create însă, din cauza condițiilor meteo, nu pot fi efectuate lucrările de balastare a drumului pentru a asigura circulația rutieră. Chiar și așa, ar fi doar lucrări provizorii care nu ar rezolva alunecarea versantului. „Accesul către mănăstire se poate realiza doar pietonal. Am blocat accesul autoturismelor după ce drumul a fost rupt de alunecarea de teren. Am discutat cu măicuțele, le-am asigurat toate cele necesare și încercăm să le ajutăm în continuare. Vineri avem hramul mănăstirii și ne așteptăm la un număr mare de credincioși care să vină aici”, ne-a spus primarul Moscu. Edilul a explicat că problemele în această zonă au apărut încă din 2010 și, deși a realizat un proiect pentru consolidarea versantului, nu a primit și banii necesari. Proiectul are o valoare de circa 500 mii euro, iar fără realizarea lucrărilor de consolidare nu poate fi efectuată nici asfaltarea drumului comunal. „Este un proiect vital, dar pentru care nu avem banii necesari în bugetul primăriei. Sperăm să obținem o finanțare în exercițiul financiar 2014-2020 astfel încât să executăm această lucrare. Este un drum important pentru că asigură accesul credincioșilor atât la mănăstire dar și către suprafețele de pădure pe care le au oamenii în zonă”, a mai spus primarul Moscu.
     Circa 200 de gospodării din Gura Caliței sunt izolate după ce drumul județean s-a surpat în punctul Cocoșari din cauza ploilor puternice din ultimele zile. Din cauza alunecărilor de teren, accesul pe acest tronson al drumului județean se face cu căruța, autoutilitară 4X4 sau pietonal. Într-un alt punct al drumului județean 204P a început să se scufunde platforma rutieră însă se poate circula în continuare. Probleme sunt și pe drumul comunal 154, afectat de alunecările de teren pe o lungime de circa 100 metri liniari. „Avem alunecări de teren în mai multe punct ale drumului județean 204P. La Cocoșari s-a surpat drumul județean și nu se poate ajunge cu mașini de intervenție sau microbuzul școlar. Căutăm să identificăm soluții la nivelul Consiliului Local pentru a interveni. Pentru drumul județean respectiv știu că este în derulare o procedură”, a declarat Neculai Å¢andără, primarul comunei Gura Caliței.
    Alunecările de teren de la Cocoșari au creat probleme și în anii trecuți, când au rupt drumul județean. Anul acesta, Consiliul Județean Vrancea a depus la Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP) documentația pentru includerea drumui județean 204 P Gura Caliței – Dumitrești  în programul anual de intervenții în primă urgență. Lucrările vor fi realizate și finanțate prin Compania Națională de Investiții. DJ 204 P va fi reabilitat pe o lungime de aproximativ 19 kilometri, pe raza comunei Gura Caliței. Lucrările vor consta în consolidarea drumului, refacerea terasamentului prin așternerea unui strat de balast, realizarea de lucrări de preluare a apelor pluviale, realizarea de șanțuri, poduri și podețe. De asemenea, vor fi executate lucrări de preluare a apelor scurse de pe versanți prin canale colectoare de nivel.
    Numărul localităților cu probleme din cauza ploilor este în creștere. Au mai semnalat pagube autoritățile locale din Năruja, Dumitrești, Nistorești. La Dumitrești sunt în pericol două gospodării după ce alunecările de teren au afectat o suprafață de aproape jumătate de hectar. La Nistorești au apărut probleme pe drumul județean 205M unde alunecările de teren au format gropi în asfalt, o situație asemănătoare fiind pe drumul comunal 82.
    Reamintim că primele estimări ale autorităților locale indicau pagube de aproximativ patru milioane de lei în comunele din Vrancea. O primă estimare a pagubelor a fost transmisă de Prefectură la Guvern, valoarea finală urmând să fie stabilită în urma vizitelor efectuate în fiecare localitate de o Comisie de evaluare a pagubelor stabilită prin ordin al prefectului de Vrancea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?