Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617

Bătrână din Năruja, găsită spânzurată


O femeie de 74 de ani, din Năruja, și-a pus capăt zilelor ieri după-amiază. Ioana C. a fost găsită spânzurată de soțul său, după cum ne-au spus polițiștii. Septuagenara și-a pus capăt zilelor în locuință, iar trupul neînsuflețit a fost găsit în jurul orei 17.30, moment în care s-a și sunat la 112. La locuința femeii a ajuns un echipaj medical, dar și polițiștii. Cadrele medicale au fost cele care au constatat decesul, iar oamenii legii au efectuat cercetarea la fața locului. Apoi, cadavul femeii a fost ridicat și dus la Serviciul de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei și stabilirea cauzei morții.
Oamenii legii urmau să discute cu apropiații bătrânei, aseară, pentru a afla ce motive a avut să-și ia viața, dar și să afle dacă a lăsat sau nu vreun înscris prin care să-și fi justificat gestul. Potrivit primelor informații furnizate de polițiști, ea ar fi suferit de depresie.
Este al doilea caz de sinucidere în trei zile, după ce, duminică, un bărbat din Dumbrăveni s-a spânzurat cu o eșarfă în nucul din curtea casei părintești.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?