Ediția: Miercuri 22 Mai 2024. Nr. 6630
Ediția: Miercuri 22 Mai 2024. Nr. 6630

Compartiment de diabet la Spitalul Militar Focșani


Persoanele care suferă de diabet, boli de nutriție ori boli metabolice se pot trata, din 14 aprilie, și la Spitalul Militar de Urgență „Dr. Al. Popescu” Focșani. La mijlocul acestei luni, în cadrul Spitalului Militar va fi înființat Compartimentul de Diabet Zaharat, Nutriție și Boli Metabolice, care va avea două saloane, pentru bărbați și femei, în total fiind vorba de șase paturi. Medicul care se va ocupa de bolnavi este Anișoara Gabriela Copaci, care a promovat examenul pentru ocuparea acestui post pe data de 19 martie. „Compartimentul a fost înființat în interesul diversificării serviciilor medicale și a dezvoltării unității spitalicești. Scopul este acela de a acorda servicii complexe”, ne-a spus locotenent colonel Sorin Ivan, purtătorul de cuvânt al Spitalului Militar Focșani. În perioada următoare, unitatea va pune la dispoziția pacienților și alte specialități medicale.
    Până acum, pacienții cu diabet se puteau adresa celor doi medici de specialitate din cadrul Spitalului Județean de Urgență „Sfântul Pantelimon” Focșani ori celor de la cabinetele particulare.     Èšinând cont că în Vrancea sunt peste 10 mii de persoane suferinde de diabet, zilnic, medicii de la Spitalul Județean Focșani aveau de consultat foarte mulți pacienți. Acum, munca lor va fi ușurată prin înființarea Compartimentului de Diabet Zaharat, Nutriție și Boli Metabolice de la Spitalul Militar de Urgență.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?