AGERPRES: Unul dintre obiectivele Comisiei pentru politică externă a Senatului este dezvoltarea diplomației parlamentare. În acest sens, de la începutul sesiunii, ați avut o serie de întâlniri cu ambasadori acreditați la București, între care cei ai Turciei, Poloniei și Irlandei. Care au fost concluziile discuțiilor cu aceștia?
Petru Filip: Eu cred în diplomația parlamentară. Noi, nu numai când apar situații atipice, ne dăm seama de importanța Parlamentului ca principala instituție democratică a unei țări. Parlamentul este cel care învestește Guvernul, cel care aprobă programul de guvernare.
În mod normal Parlamentul ar trebui să fie informat, nu neapărat să aprobe, dar dacă i se cere aprobarea e foarte bine, cu privire la propunerile cu care România merge în structurile de decizie ale UE, fie că este vorba de Consiliul Uniunii, fie că este vorba de Consiliul European, indiferent de cine reprezintă România acolo pentru că, de fapt, România este reprezentată nu de persoane în sine, ci persoanele reprezintă instituții, iar legăturile dintre instituții sunt consfințite de Constituție. Între instituțiile respective nu trebuie să fie neapărat iubire, ci trebuie să fie o funcționare instituțională la modul sec și rece.
Eu cred că Parlamentul trebuie să își recâștige rolul în zona de politică externă, plecând de la faptul că, în țările cu care noi avem relații și în țările membre ale familiei UE, Parlamentele au rolul foarte bine definit cu privire la politicile extreme asumate. De multe ori, ești pus în situația ca, în aceste relații directe pe zona de politică externă cu aceste Parlamente, să îți dai seama că ei știu foarte puține despre tine, cum și tu știi foarte puține despre ei. Mă refer la ceea ce fac în zona de politică externă sau cum te percep ei pe tine din punctul de vedere al politicii externe la nivel parlamentar. Acest proces de reclădire a rolului pe care Parlamentul îl are în zona de politică externă este un demers complicat și care trebuie construit zi de zi și pe termen foarte lung. Adică nu faci azi un pas, apoi faci o pauză de un an și pe urmă reiei, pentru că nu asta este esența.
Diplomația parlamentară eu o iau nu ca o definiție și atât. O iau ca o nevoie pentru ceea ce înseamnă diplomația românească, ca un ajutor și un sprijin real pe obiectivele asumate de România. Vrem să creăm acel liant suplimentar pe care Parlamentul îl poate aduce, acel spor de credibilitate și de coerență în ceea ce înseamnă elementul de politică externă influențat de Parlamentele țărilor cu care avem relații.
De când am preluat această Comisie, obiectivul diplomației parlamentare nu a dispărut niciun moment. Întâlnirile cu ambasadorii reprezintă un element important al activității Comisiei pentru politică externă, pentru că intri în contact cu problemele țărilor respective și poți antama o serie de acțiuni viitoare și de interes pentru țările reprezentate, dar și pentru România. În această sesiune, m-am întâlnit și cu ambasadorul Armeniei care mi-a prezentat un conflict înghețat, cel din Nagorno-Karabah, pe care ei îl au cu Azerbaijan, tot o consecință a unei realități din fosta URSS, un conflict nerezolvat și pentru care ei nu au soluții în acest moment, și iată că Nagorno-Karabah e o problemă înghețată de foarte mult timp. Apoi, m-am întâlnit cu ambasadorul Irlandei, care a venit la București, este începutul de misiune; cu președintele Parlamentului georgian, cu care am mai avut o serie întreagă de întâlniri, dar și cu ambasadorii Serbiei și Federației Ruse.
Urmează să am, în cursul acestei sesiuni, o întâlnire cu Asociația Ambasadorilor din America de Sud. Sunt două structuri asociative ale ambasadorilor în București — Asociația Ambasadorilor Èšărilor Arabe și Asociația Ambasadorilor din America de Sud. Cu ambele structuri, anual, am întâlniri. Cu Asociația Ambasadorilor Èšărilor Arabe de două ori pe an și cu cea a țărilor latine, o dată pe an. Mă gândesc să o putem organiza și pe aceasta de două ori pe an, pe probleme generale de colaborare în zona economică, culturală, de învățământ, cu țările din aceste spații foarte interesante din punct de vedere al interesului pe care România ar trebui să și-l dezvolte.
Sunt câteva acțiuni pe care, în această perioadă, până la începerea vacanței parlamentare, suntem în curs de a le face. O dată, aș dori în 7-8 mai, și deja lucrurile sunt destul de mult avansate, să organizăm la nivelul Comisiilor de politică externă o trilaterală între Comisiile României, Poloniei și Turciei. De fapt, reproducem o trilaterală care, la nivelul Ministerelor de Externe, funcționează deja. Cred că suprapunerea acestei trilaterale pe Parlamente poate aduce un plus de valoare relațiilor politice pe care România le are cu cele două țări, cu care avem parteneriate strategice și care, din punct de vedere geostrategic, închid flancul de Est al UE. Deci, din multe puncte de vedere, cele trei țări au elemente comune și de interes strategic major în zonă, inclusiv în ceea ce înseamnă politica Mării Negre. Astfel, va fi o primă întâlnire cu președinții Comisiilor de politică externă, la București. Avem confirmările de participare și sper să fie un debut cu succes.
Cel de-al doilea obiectiv este legat de organizarea, la București, în a doua jumătate a lunii iunie, a unei reuniuni cu președinții Comisiilor de politică externă din Parlamentele din Balcanii de Vest — Muntenegru, Serbia, Macedonia, Bosnia-Herțegovina și Albania. Deja de anul trecut am început demersurile și discuțiile cu ambasadorii acestor țări la București și am acceptul lor. Suntem în stadiul de a putea să facem pașii concreți de organizare. Am avut, săptămâna trecută, o discuție la Senatul italian cu președintele Comisiei de politică externă, senatorul Casini (Pier Ferdinando Casini — n.r.), legată și de interesul lor de a deveni partener cu România în acest demers și de a participa la această întâlnire cu președinții de Comisii de politică externă în perspectiva aderării acestor țări. Lărgirea Uniunii Europene este, evident, focalizată și pe ceea ce înseamnă Balcanii de Vest.
Cel de-al treilea demers pe care l-am demarat și sper să aibă, în decursul acestui an, succes este posibila mediere între Comisiile de politică externă ale Statului Israel și ale Palestinei, la București. Ar fi o recâștigare a rolului de mediator pe care România l-a avut în zonă, între israelieni și palestinieni. Am înaintat scrisorile către cele două Parlamente. Deocamdată, confirmări scrise nu sunt, dar demersurile le-am făcut prin intermediul ambasadelor și discuțiile și contactele le păstrăm în mod deschid cu cele două ambasade.
Un alt moment important pentru viața parlamentară, în această sesiune, este vizita anunțată a președintelui Comisiei de politică externă a Senatului Federației Ruse, președintele Marghelov (Mihail Marghelov — n.r.). Anul trecut, noi am fost, în luna octombrie, la Moscova. Am avut o rundă de discuții foarte bune, politic vorbind. Sigur, nu întrevedeam la vremea respectivă evoluția lucrurilor din Crimeea, deși anumite semnale puteau fi traduse într-o posibilă radicalizare a poziției Rusiei față de Crimeea. Oricum, și noi suntem în această zonă și Rusia este într-o realitate europeană, așa încât, indiferent de evoluția lucrurilor din Crimeea, o astfel de discuție cred că va fi bine-venită și o putem valorifica în favoarea ambelor părți.
AGERPRES: Pentru această sesiune parlamentară aveți programate deplasări externe?
Petru Filip: Consider că un rol important este acela al instituționalizării relațiilor. Cu alte cuvinte, ai întâlniri periodice stabilite. Nu te întâlnești, acolo unde există interese, o dată la doi sau la trei ani. Am fost în Italia săptămâna trecută și ceea ce am reușit cu președintele Casini a fost să instituționalizăm relația dintre Comisia de politică externă din Senatul României și cea din Senatul Italiei și de două ori pe an să avem întâlniri bilaterale la București și la Roma.
Cred că Italia este unul dintre partenerii principali ai României, dar lucrurile trebuie, din punct de vedere parlamentar cel puțin, construite. Cred că ar mai trebui, cu principalii noștri parteneri, făcute lucruri similare la nivelul Parlamentului. Demersuri vor fi făcute de mine și cu Senatul francez, și cu Spania, pentru că sunt parteneri tradiționali cu care avem relații vechi și unde există o populație românească importantă. Cred că este foarte important să creezi acea relație bilaterală activă, nu numai una de conjunctură în reuniuni internaționale. Cred că acest lucru trebuie construit.
