Ediția: Sâmbătă 1 iunie 2024. Nr. 6639
Ediția: Sâmbătă 1 iunie 2024. Nr. 6639

GALERIE FOTO: Senatorul Cristian Dumitrescu s-a întâlnit cu ministrul de externe din Mauritania


Vicepreședintele Senatului României, senatorul PSD de Vrancea, Cristian Dumitrescu, a avut luni, o întrevedere cu E.S. Ahmed Ould Teguedi, ministrul afacerilor externe și al cooperării al Republicii Islamice Mauritania. În deschiderea discuțiilor, Cristian Dumitrescu a subliniat importanța relațiilor vechi de prietenie și cooperare dintre cele două state, cu accent pe domeniile economic și educațional. „Sunt foarte bucuros să vă revăd aici în calitatea dumneavostră, ca fost coleg, având în vedere că și eu am absolvit Academia de Studii Economice. Îmi aduc foarte bine aminte, atât din experiența de student, cât și din cea de cadru didactic, cât de mulți studenți din țările Africii erau colegii mei. Mulți dintre aceia care și-au făcut studiile în acea perioadă se regăsesc astăzi în poziții importante, de decizie, cum este și cazul dumneavoastră”, a adăugat senatorul Cristian Dumitrescu.
    În cadrul dialogului, vicepreședintele Senatului aapreciat rolul regional important deținut de Republica Islamică Mauritania în calitate de președinte în exercițiu al Uniunii Africane și membru al Ligii Statelor Arabe, precum și necesitatea întăririi cooperării parlamentare, crearea unei comisii mixte România-Mauritania și o colaborare fructuoasă în cadrul instituțiilor internaționale în care cele două țări sunt membre.
    Ministrul afacerilor externe și al cooperării al Republicii Islamice Mauritania, Ahmed Ould Teguedi, a apreciat că România a avut un capital de prietenie foarte important în Africa și în lumea arabă iar, în contextul dezvoltării cunoscute de Africa în ultimii zece ani, posibilitățile de cooperare ale României cu Mauritania în domenii precum agricultură, pescuit și exploatarea resurselor minerale sunt foarte importante. În încheiere, Ahmed Ould Teguedi a adresat invitația ca o delegație a Senatului României să efectueze o vizită în Republica Islamică Mauritania.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?