Ediția: Duminică 2 iunie 2024. Nr. 6639
Ediția: Duminică 2 iunie 2024. Nr. 6639

Un copil s-a jucat cu gaz lampant și s-a ars pe față și mâini


Un copil de 7 ani, din comuna Movilița, a ajuns vinerea trecută la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență „Sfântul Pantelimon” Focșani, cu arsuri de gradul II și III pe față și mâini. În seara aceleiași zile, el a fost trimis la Spitalul Grigore Alexandrescu din București.
    Polițiștii au fost sesizați despre incident, iar în urma verificărilor efectuate a rezultat că victima a dat cu gaz lampant pe ușa sobei, iar acesta s-a aprins, moment în care flacăra i-a provocat copilului arsuri pe față și mâini. „La data de 28 martie a.c., ora 19.30, polițiștii din Movilița au fost sesizați despre faptul că GMG., în vârstă de 7 ani, din localitate, a fost internat la UPU Focșani, prezentând arsuri de gradul II și III la nivelul feței și a ambelor mâini. În urma primelor verificări efectuate s-a stabilit faptul că mama minorului a lăsat o sticlă cu gaz lampant neasigurată, minorul a turnat din aceasta pe ușa sobei încinse, care s-a aprins, provocându-i arsuri la față și pe mâini. Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cu exactitate a modului de producere a evenimentului”, ne-a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Vrancea, inspectorul principal Bogdan Toader.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?