Ediția: Miercuri 8 Mai 2024. Nr. 6618
Ediția: Miercuri 8 Mai 2024. Nr. 6618

Trupa Pasărea Rock își începe turneul național la Sala Palatului


Trupa Pasărea Rock își începe turneul național cu o primă întâlnire live cu fanii pe 25 martie, la București, artiștii și invitații speciali urmând să-și facă apariția la Sala Palatului, începând cu ora 18,00, nu din culise, ci pe covorul roșu de la intrarea în sală, informează organizatorii într-un comunicat. Mircea Baniciu, Josef Kappl, Ovidiu Lipan Èšăndărică, Vlady Cnejevici, Teo Boar și Cristi Gram îi au ca invitați pe scenă pe Marius Bațu, Costin Petrescu și Mani Neumann. La eveniment vor participa mulți prieteni din lumea muzicală și televiziune, cărora li se adaugă o serie de oficialități.
Tot în foaierul Sălii Palatului, până la ora 18,30, va avea loc o sesiune de meet & greet, unde toți cei prezenți pentru concert vor avea ocazia să-i întâlnească pe artiști. Concertul-concept va începe la ora 19,00, fiecare dintre cele trei părți ale spectacolului amintind de anumite etape din evoluția membrilor trupei. Muzica va fi completată de proiecții, dar și de costume special create de către echipa Atelierul de Haine, având în vedere elementele reprezentative și personalitatea fiecăruia dintre artiști. Mai mult de atât, costumele sunt și parte a unui program social, fiind cusute în sate din mai multe zone ale țării, în scopul susținerii tradițiilor românești.
După concertul de la București, Pasărea Rock va începe turneul național de primăvară, urmând să ajungă în alte nouă orașe, respectiv Constanța — Casa de Cultură a Sindicatelor, 7 aprilie; Galați — Casa de Cultură a Sindicatelor, 8 aprilie; Bacău — Teatrul de Vară „Radu Beligan”, 9 aprilie; Iași — Casa de Cultură a Studenților, 10 aprilie; — Sibiu — Casa de Cultură a Sindicatelor, 11 aprilie; Timișoara — Filarmonica „Banatul”, 12 aprilie; — Oradea — Queen’s Music Pub, 13 aprilie; — Cluj-Napoca — Casa de Cultură a Studenților, 14 aprilie; și Buzău — No Limit, 26 aprilie.
Evenimentul este un proiect marca Revolver realizat cu sprijinul Institutului Cultural Român, Rock FM, Vreau Bilet.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?