Miercuri, vremea va fi predominant frumoasă și caldă pentru această dată calendaristică în toată țara. Cerul va fi variabil la senin, iar vântul va continua să prezinte intensificări temporare, ziua, în Moldova, Dobrogea și jumătatea estică a Munteniei, precum și în zona montană, cu viteze ce pot depăși la rafală 50 km/h, iar pe crestele cele mai înalte 70 km/h. Temperaturile maxime se vor situa între 8…9 grade în Delta Dunării și în depresiuni și 17…18 grade în Oltenia, iar cele minime, în general, între -6 și 3 grade. Izolat, în zonele joase, dimineața și noaptea va fi ceață.
Joi, vremea se va menține predominat frumoasă și caldă pentru această perioadă. Cerul va fi mai mult senin, exceptând în cursul nopții regiunile estice, unde se vor semnala unele înnorări. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări ușoare ziua în Moldova, Dobrogea, jumătatea estică a Munteniei, dar și pe crestele montane. Temperaturile maxime vor avea valori cuprinse între 9 grade în estul Transilvaniei și în deltă și 16…17 grade în Banat și în vestul Olteniei. Temperaturile minime se vor situa, în general, între -5 și 4 grade. Izolat va fi ceață în zonele joase de relief.