Vegetația uscată de pe marginea drumului național 2 D Focșani-Târgu Secuiesc s-a aprins luni seara, în apropierea comunei Bolotești. Oamenii care au văzut fumul gros au sunat la 112, iar la fața locului a ajuns un echipaj din cadrul Detașamentului de Pompieri Focșani. Pompierii ne-au spus că, în urma incendiului, a ars vegetația uscată de pe o suprafață de aproximativ 4 hectare. „În jurul orei 19.45, Detașamentul de Pompieri Focșani a intervenit, în cooperare cu Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență al orașului Odobești, la stingerea unui incendiu de vegetație uscată pe DN 2 D, pe teritoriul localității Bolotești. În urma acestuia a ars vegetația uscată de pe o suprafață de cca. 4 hectare”, ne-au transmis pompierii.
În aceeași zi, în satul Oleșești, comuna Èšifești, un coș de fum amplasat ori neprotejat termic față de materiale combustibile a stat la baza producerii unui incendiu. Evenimentul a fost anunțat prin intermediul numărului unic de urgență 112 la dispeceratul integrat ISU – SAJ în jurul orei 19.30, iar către locul indicat s-a deplasat un echipaj din cadrul Stației de Pompieri Panciu, dar și reprezentanți ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență al comunei Å¢ifești. În momentul sosirii forțelor de intervenție la fața locului, s-a constatat că incendiul se manifesta la nivelul plafoanelor de la o cameră de locuit și un hol, pe o suprafață de aproximativ 26 metri pătrați. Flăcările au fost lichidate în limitele găsite, împiedicându-se extinderea la întreaga locuință.