Cu mai mulți ani în urmă, într-o emisiune pentru adulți care, din motive lesne de înțeles, era programată după miezul nopții, realizatoarea și prezentatoarea acesteia, Laura Andreșan, se întreba pe sine cu o nostalgie nedisimulată, plină de regrete: ’’Oare se gândește cineva la mine pe Pământ, în clipa aceasta, fără să doarmă ?’’ Ascultând-o, m-am gândit că fata aceasta cucuiată poate face literatură, chiar una bună. Acesta poate fi începutul unui roman, mi-am zis atunci. Era noapte și întunericul făcea noduri (și semne, mulțumesc, Nichita). Începuse să ningă, iar ușurătatea ninsorii trecea prin mine la fel cum trebuie să fi trecut prin Dante, Homer sau prin Iacob, în zori, când acesta zăcea epuizat după plecarea îngerului… Și, așa cum se întâmplă întotdeauna, orice amintire se iscă din nevoia de a se pune în legătură cu fapte și împrejurări actuale, într-un joc comparativ și critic.
În lucrarea Despre har (varianta on line, despre care am cunoștință), eseistul Adrian Botez are următoarea definiție: ,,Harul lui Dumnezeu este iertarea Lui plină de iubire, absolvirea de judecată și implicit pedeapsa, și promisiunea binecuvântărilor atât temporale cât și eterne, dăruite toate în mod gratuit unor păcătoși vinovați și condamnați. Nimic din toate acestea nu se bazează pe vreun merit al cuiva sau pe lipsa lui. Nimic din ce-am făcut sau din ce nu am făcut poate influența rezultatul acestei ecuații. Harul este darul nemeritat al lui Dumnezeu pentru noi”, enumerând în continuarea textului elementele harului așa cum le observă Sfântul Apostol Pavel. Prin urmare, harul este cea mai generoasă bunăvoință pe care Dumnezeu o arată oamenilor.
Revenind la emisiunea tv invocată mai sus și gândindu-ne la legenda prezentatoarei, o putem privi și în felul în care l-am arătat. Ca pe un roman. În care o femeie, după miezul nopții, într-un studiou de televiziune, în lumina crudă și neiertătoare a camerelor de luat vederi, așteaptă zadarnic, așezată pe un scaun de birou pe care îl folosește toată lumea, un telefon de la cineva care n-o să sune niciodată… Cu puțină poezie poți avea înțelegere pentru orice. Poate acesta este scopul durabil prin care Dumnezeu a sădit harul în oameni.
Schimbând registrul, nu pot să înțeleg până la capăt motivele pentru care Petre Abeaboeru (căruia îi apreciez energia intelectuală, de anduranță) a scos pe piață în mod atât de grăbit și superficial lucrarea Constelații Literare Vrâncene – Dicționar, vol.1 (titlu de manifestare la un cămin cultural, de genul clip evolution, Ed.Terra, Focșani, 2013). În fapt este un dicționar al scriitorilor vrânceni din toate timpurile. În postfață (sâc, plasată la începutul cărții !!!) suntem asigurați că titlul Constelații… a fost ales pentru a se evita ,,banalitatea” și ,,pentru faptul că noi considerăm totalitatea scriitorilor ca o constelație…” – ține să ne lămurească autorul. Atunci, domnule Petrică, cu tot respectul, de unde constelații, moncher ?! Dacă totalitatea scriitorilor reprezintă o constelație, de ce, în titlu, constelații ? Mai mult decât atât, sântem asigurați că următoarele două volume ,,vor cuprinde toți scriitorii contemporani care nu sunt membri USR” , de unde tragem concluzia că în primul volum ar fi doar membrii USR. Dar autorul, în calitate de tester literar, a fost dispus la concesii atâta timp cât nici domnia sa nu este membru USR și se include în Dicționar. Aceasta, în condițiile în care chiar unii membri USR au fost omiși din Dicționar (vezi cazul prozatorului și ilustrului indianist Florinel Agafiței). Să lăsăm pe altă dată considerațiile despre obiectivitatea autorului și distribuția scriitorilor inventariați și să privim partea bună a lucrurilor. Este indiscutabil o carte utilă, cât se poate de folositoare într-o bibliotecă de lucru.
Ceea ce vreau să aduc în discuție este un comentariu apărut într-un ziar din ziua de 21.01.2014, în care cineva care semnează George Călinescu, se dezlănțuie de-a dreptul, desființând autorul și cartea despre care nu are îndoieli că ,,este o rușine editorială, nu prin numele celor cuprinși în ea, ci prin felul în care a fost concepută:pompieristic, pe genunchi și pentru a putea fi lansată în preajma sărbătorii unirii de la 24 ianuarie”. Poate că așa este, domnule George Călinescu, am simțit și eu acest lucru și în mare parte subscriu la argumentele dvs, dar, să ne înțelegem, este totuși o carte ! O oarecare înțelegere trebuie să avem. Orice carte are ceva religios în ea și ceea ce este religos în această parte de lume, vine în mare parte din limba română. Din păcate, viața cotidiană blochează latura mitologică a ființei noastre și cel mai adesea asociem trecutul cu niște vechituri. De câte ori deschid o carte aș vrea să am bucuria copleșitoare din tinerețe. Pe care, poate, ți-o dă din plin harul lui Dumnezeu.
LILI GOIA
