Pe domnul Liviu Pescaru l-am cunoscut când mi-a trimis pe email o imagine realizată de deasupra Polului Nord, în cabina avionului de pasageri. În biletelul pus pe bord transmitea cele mai frumoase urari vouă, celor care ne citiți zi de zi. În semnătură: un aviator român. Nici o altă informație. Cine era acest misterios pilot? Mi-am făcut curajul să îl intreb. Mi-a răspuns, prompt, depănându-mi povestea sa și a visului născut în copilărie, la marginea Focșaniului.
Povestea începe la mijlocul anilor ’70 când tânărul Liviu Pescaru, care copilărea într-un cartier mărginaș și prăfuit al orașului, s-a strecurat într-o dimineață, cu un prieten, să vadă avionul: un IAR 822 al Aviației Utilitare, care se odihnea pe câmpul de zbor de la marginea orașului. De aici până la prima simplă pe un IAR 823 și botezul spinos nu a mai trecut mult timp.
Au urmat zboruri cu L29 Delfin și L39 Albatros, acrobații și…absolvirea școlii de aviație de la Boboc. În ’87, tânărul brevetat Liviu a ajuns la „MeKa”, adică la regimentul de la Mihail Kogălniceanu, de lângă Constanța. Aici a zburat o vreme bună Migul 23, despre care, culmea, i se spunea la absolvire că nu va putea să îl zboare pentru că este prea înalt pentru supersonic. Anii aceștia, spune domnul Pescaru, încă îi poartă pe geanta de zbor, prin însemnele militare pe care le-a păstrat dupa ce a părăsit Aviația Militară.
Acest lucru s-a petrecut la puțin timp după revoluție, când, deși putea zbura noua „vedetă” a Aviației Militare, Migul 29, el a ales să îți caute un alt drum în viață, stabilindu-se în Miami, Florida. Aici, deși a întâmpinat dificultăți, multe încercari și a fost lipsit de posibilități (în prima perioadă, cea de adaptare la noua viață), a păstrat visul născut la marginea orașului natal: ZBORUL.
După o perioadă în care s-a împărțit între trei slujbe zilnice și se odihnea 4 ore pe zi, Liviu Pescaru a reușit să își adune banii necesari obținerii licenței de zbor comercial. Prost moment, căci era aglomerație mare pentru un job în aviație, în contextul închiderii Pan American și Eastern Airlines, din cauza unei recesiuni. Mii de piloți erau pe drumuri, iar românul nostru tocmai atunci își căuta un job ca pilot. Mai mult, la interviurile la care mergea, faptul că zburase în Aviația Militară, dar și că era un străin din sud estul Europei îl discredita în fața posibililor angajatori. După o „lupta” ce a durat trei ani, a reușit să atragă atenția unei companii charter. În sfârșit se întorsese la manșă, în cockpitul unui Boeing 727-200. Fericirea nu a durat însă mult căci, 6 luni mai târziu, din cauza problemelor economice, compania s-a inchis. „A fost o lovitură grea, nu doar faptul că prima mea slujbă de pilot se încheiase atât de repede, ci și faptul că eram într-o situație financiară delicată, ceea ce ridica obstacole în a supraviețui, în a căuta o nouă slujbă de pilot. Tot mai des începusem să îmi pun întrebarea: merită această luptă?”, povestește acum Liviu Pescaru.
Lupta a meritat însă, căci, între anii 1999 și 2005 a zburat avioane precum B737, B757 (toate seriile), a călătorit mult, a văzut locuri inedite și a schimbat multe companii aeriene. Toamna lui 2005 l-a adus pe conaționalul nostru sub aripa celor de la Continental Airlines, astăzi United Airlines, una dintre companiile majore din structura transportului aerian din S.U.A. Aici a pilotat B757 și B767, urmate de B777-200, avion pe care îl zboara și astăzi.
Dupa ce domnul Liviu Pescaru mi-a povestit cum a ajuns să ne trimită un mesaj din cockpitul unui B777, de deasupra Polului Nord, i-am adresat o serie de întrebări suplimentare legate de activitatea dumnealui aviatică (și nu numai):
Sebastian Radu: Unde locuiți în prezent?
Liviu Pescaru: Depinde de perioada anului: în Miami, Florida, dar și în Munții Pocono din N-E statului Pennsylvania, la 100 de mile de New York.
Sebastian Radu: Păstrați legătura cu aviatori din România?
Liviu Pescaru: Da! În epoca mesajelor instantanee țin legătura cu câțiva colegi de la „Boboc”, de la MK și câțiva prieteni, controlori de trafic de la ACC București. Pe câțiva dintre ei, în funcție de timpul disponibil, îi și vizitez atunci când sunt în țara natală.
Sebastian Radu: Cât de des zburați peste Polul Nord?
Liviu Pescaru: Zboruri polare: ori de câte ori zbor către Hong Kong, Beijing sau Shanghai. Au fost și câteva situații în care, plecând din India, am folosit rutele polare în drum către NY.
Sebastian Radu: Ce înseamnă un zbor peste Polul Nord? Cu ce se diferă procedura de zbor față de cea a unui zbor standard?
Liviu Pescaru: Zborurile pe rutele polare ( și nu numai) sunt zboruri cu „180 min. ETOPS” (extended twin engine operations procedures), unde folosim anumite aeroporturi (în Canada, Islanda, nordul Norvegiei ori Rusia) ca aeroporturi de ajutor. În același timp, aeronava trebuie să îndeplinească anumite condiții de întreținere, un anumit istoric de fiabilitate și statut de funcționalitate înainte de a intra într-o zonă aflată la mai mult de 60 de minute de un aeroport de ajutor. În rest, câteva alte setări la sistemul de navigație și o monitorizare mai atentă a temperaturii combustibilului.
Sebastian Radu: Care a fost cel mai lung zbor pe care l-ați efectuat în cariera dvs comercială?
Liviu Pescaru: Cel mai lung zbor non-stop de care îmi amintesc ar fi Mumbai-India-New York: 16 ceasuri și 57 de minute, acum câțiva ani.
Sebastian Radu: Care a fost cea mai amuzantă întâmplare de la aviația comercială? Dar de la cea militară?
Liviu Pescaru: O intâmplare hazlie? Sincer, nu îmi amintesc acum o astfel de întâmplare, dar mă voi gandi la asta.
Sebastian Radu: Probleme tehnice? Incidente?
Liviu Pescaru: Am „pierdut” o instalație hidraulică la MiG’ul 23 pe când zburam la Aviația militară, undeva, peste Babadag, într-un zbor de antrenament. Partea interesantă a fost la aterizare, datorită faptului că flapsurile nu au putut fi scoase, ceea ce a necesitat o viteză pe pantă, considerabil mai mare, o pantă mult mai joasă și multă finețe în redresare, filare și contactul cu pista. Dar s-a terminat cu bine.
Sebastian Radu: Dacă mâine ar trebui să alegeți între 787, 747 sau A350 ce ați alege?
Liviu Pescaru: Sunt foarte mulțumit de 777. B787 este o opțiune valabilă în acest moment, iar dacă ar fi să aleg, curiozitatea mă înclină însă către A-350, doar pentru că nu am zburat niciodată un produs Airbus.
Sebastian Radu: Un mesaj pentru cititorii Pilot Magazin?
Liviu Pescaru: Cititorilor revistei „Pilot Magazin”, celor ce s-au îndrăgostit de zbor: luptați pentru visul vostru, este un vis frumos atunci când îl trăiești! Salutările mele și mult Cer Albastru!!!
