Ediția: Miercuri 1 Mai 2024. Nr. 6615
Ediția: Miercuri 1 Mai 2024. Nr. 6615

Litoralul va fi reabilitat în staţiunea Mamaia


    Guvernul va finanța cu 227,3 milioane lei (50,7 milioane euro) lucrări de protecție și reabilitare a părții sudice a litoralului românesc, în zona stațiunii Mamaia, finanțare care va fi asigurată din fonduri externe nerambursabile, de la bugetul de stat și alte surse și poate fi actualizată ulterior. Lucrările vor fi efectuate în perimetrul stațiunii Mamaia, între hotelurile Rex și Sulina și Vila Turturica (stație barieră intrare). Investiția va fi eșalonată pe trei ani, conform hotărârii aprobate de Guvern.
    Anul trecut au fost semnate contracte de finanțare pentru proiecte în valoare de peste 600 de milioane de euro, în cadrul Programului Operațional Sectorial (POS) Mediu, printre acestea numărându-se un contract de peste 170 de milioane de euro pentru reabilitarea a șapte kilometri de plajă. Contractul pentru finanțarea proiectului „Protecția și reabilitarea părții sudice a litoralului românesc al Mării Negre în zona municipiului Constanța și Eforie Nord” a fost semnat la sfârșitul lunii aprilie.
    Prin acest proiect sunt propuse măsuri de protecție a eroziunii costiere împotriva riscului de eroziune, pe o lungime de peste 7 kilometri de plajă, în cinci zone prioritare din partea sudică a litoralului românesc al Mării Negre: Mamaia Sud, Tomis Nord, Tomis Centru, Tomis Sud și Eforie Nord. Investiția ar urma să fie finalizată la sfârșitul anului 2015. Valoarea proiectului este de 170.450.084 de euro, din care 145.680.660 de euro finanțare nerambursabilă din Fondul de Coeziune, 24.726.008 de euro finanțare nerambursabilă de la bugetul de stat și 43.416 de euro contribuția beneficiarului (Administrația Națională Apele Române, prin Administrația Bazinală de Apă Dobrogea – Litoral).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?