Ediția: Joi 16 Mai 2024. Nr. 6625
Ediția: Joi 16 Mai 2024. Nr. 6625

Trei morţi şi trei răniţi în Poligonul de la Cincu


Trei persoane și-au pierdut viața și alte trei au fost rănite, în urma unei explozii produse, marți, în Poligonul de la Cincu, din județul Brașov, răniții aflându-se în prezent la Spitalul Militar Brașov. Incidentul de la Poligonul Cincu s-a produs din cauza exploziei în țeava unui aruncător de 120 mm, în timpul desfășurării unui exercițiu tactic cu trageri de luptă, informează MApN. Conform sursei citate, explozia s-a produs, marți, în jurul orei 12.30.
Cei șase militari cu gradul de caporal fac parte din Batalionul 26 Infanterie „Neagoe Basarab”. Militarii răniți au fost transportați la spital, în prezent starea lor fiind stabilă, susține MApN.
Potrivit procedurilor legale, a fost sesizat Parchetul Militar, iar șeful statului Major al Forțelor Terestre a numit o comisie de cercetare a împrejurării producerii evenimentului. Ministrul Apărării și conducerea armatei își exprimă produndul regret pentru pierderea vieții celor trei militari și urmăresc evoluția stării de sănătate a celorlalți. Răniții au fost transportați cu ambulanțele militare la Spitalul din Făgăraș, unde au fost preluați de către medici.
Managerul Spitalului Făgăraș, Laurean Ghețea, a declarat că celor trei pacienți li s-au acordat primele îngrijiri în spital, iar ulterior, în jurul orei 16.00, au fost trimiși către Spitalul Militar Brașov.
„Toți cei trei pacienți sunt în stare stabilă și doar doi dintre ei necesită internare. Cel de-al treilea a suferit, probabil, răni mai ușoare”, a spus managerul Spitalului Municipal Făgăraș.
În 30 octombrie, un subofițer a decedat tot la Poligonul de la Cincu, la finalul unui exercițiu militar, Parchetul Militar derulând o anchetă în acest caz.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?