Ediția: Duminică 2 iunie 2024. Nr. 6639
Ediția: Duminică 2 iunie 2024. Nr. 6639

Pregătiţi-vă rezerve de alimente!


   Având în vedere că starea vremii se va înrăutăți, pompierii recomandă cetățenilor să-și pregătească rezerve de alimente și medicamente, iar gravidelor care trebuie să nască să se cazeze în localitățile unde sunt spitale. „Facem un apel către toți cetățenii județului să se informeze permanent asupra condițiilor meteo folosind mijloacele de informare mass-media și să nu pornească la drum decât dacă este necesar, iar în acest caz să echipeze autovehiculele corespunzător anotimpului de iarnă. Totodată, facem un apel către femeile însărcinate la termen sau cele care ar trebui să nască în perioada imediat următoare, la care se pot adăuga și gravidele cu risc, la care nașterea ar trebui să se realizeze prin operație cezariană, să se cazeze în localitățile unde sunt unități spitalicești, pentru a putea fi asistate medical în timp util. Inspectoratul pentru Situații de Urgență va sprijini această acțiune dacă va fi necesar. De asemenea, recomandăm persoanelor care urmează tratamente cu medicamente să procure din timp stocurile necesare pentru a nu se afla în imposibilitatea de procurare a acestora”, a transmis locotenent Cristina Duță, de la ISU Vrancea. 
    Pentru a fi pregătiți să reziste acasă, pompierii recomandă cetățenilor  să pregătească o rezervă de alimente, apă și combustibil, să păstreze la îndemână unelte pentru degajarea zăpezii și, în măsura posibilităților, să asigure mijloace diferite pentru încălzit și preparat hrana și să pregătească mijloace de iluminat independente de rețeaua electrică.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?